Dorul convolut

[Corneliu Neagu]

Cu umbrele întinse peste seară

ajung regrete rupte din trecut,

se-așază pe o margine de scut,

să le ascult povestea-ntâia oară.

Si vor să-nceapă toate deodată,

eu aș dori  să le ascult pe rând

dar simt că se apropie dansând,

iar dansul se învârte ca o roată.

 

Se-aude-n depărtare o fanfară,

un saxofon coboară în bemol -

pe volta suplă dintre fa şi sol

regretele din horă parcă zboară.

Încearcă să ajungă pân’ la stele,

diezii din fligoarne mă rănesc,

dar un becar, aproape nefiresc,

se zbate între dorurile mele.

 

Adun, în grabă, gândurile toate,

le spun să te aducă din trecut -

cu un regret din dorul convolut

să te așeze-n patul cu păcate.

Dar dorul să rămână la fereastră,

de strajă să ne fie până-n zori,

iar la sfârșit să ne aducă flori –

garoafe roșii, puse într-o glastră.

 

 

 

 

[Corneliu Neagu]

Mulțumesc Chris, pentru trecere, lectura versurilor și gândul frumos lăsat aici ! Onorat !

[Chris]

frumos!

[Corneliu Neagu]

Mulțumesc cu cele mai frumoase gânduri pentru mesajul tău, dragă prietenă Floare ! Își doresc Sărbători Pascale cu sănătate, liniște și inspirație poetică !