foamea aceasta sălbatică
ce îţi poartă blazonul
pe flamuri aurii
mă invadează
ca un şobolan nebun
îmi muşcă din suflet
râcâie disperat
urcă
urcă
urcă
mănânc pământ
mănânc lună
lanuri întregi de maci
câmpii de cânepă
îmi devorez amintirile
degetele care te-au răstignit
inima
inutil te ning
cu fluturi
porumbei albi
fulgi de îngeri smintiţi
cerşind îndurare
foamea de tine
e clopotul surd
ce-mi bate-n piroane
toate cerurile
ucide-mă
să te retrăiesc
Adaugă un comentariu
multumiri rotunde, dragi prieteni!
sălbatică care
Ai prins bine în vers foamea de tine.
da Coza
Foame de iubire, sete de foc, versurilor consistente ce induc o tensiune revelatoare, într-o lume de vis aprins, cu deznodământul din ultima strofă și mai aprins.
Admirație,
Sofy
Admiratie!
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE