Printr-un veac atins de sete amândoi am colindat, 

Nimeni n-a urcat ca tine pe un gând filigranat;

Mi-ai adus izvoare-n suflet cât cu visul nu cuprinzi,

Iar acum întreg văzduhu-i broderie de oglinzi.

 

Muritoare ești minune, mi-ai șoptit, însă nu știu

De ce murmurul colibri stă în lanul meu târziu,

Când respiri aprinzi tot cerul, ochii verii sunt de vină,

Au văzut cum plimbi misterul printr-o arșiță divină!

 

Măsurasem șase arte, poate mult nu mai aveam

Și-nvățam să-ntind pădurea împletită pe un ram,

Te-așteptasem la răscruce, parcă nu-mi venea să plec,

Dar m-ai îmbătat de verde și-am simțit că mă înec!

 

O legendă-și poartă rugul, chiar acum ne dă de știre

Că un crez cu două ceruri va porni spre nemurire.

Am uitat pragul pe ape. Cine oare o să-l treacă?

Dacă ne așteaptă-n vamă și n-avem decât o arcă?!

 

Să mă duci printre luceferi, să mă lași pe infinit,

Într-o peșteră din soare voi afla dac-am orbit.

Rătăcind pe-o liră-ntreagă, vom fi siguri c-am cântat

O iubire-n zodii oarbe, dintr-un alb sofisticat.  

Vizualizări: 183

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de gina zaharia pe August 26, 2015 la 8:44am

Acum veacul are umbre, gândurile mă îmbată,

Zodiile poartă mască, dar privirea-i neschimbată :)

Drag, Iris!

Comentariu publicat de gina zaharia pe August 25, 2015 la 8:23pm

Draga mea Sofy, tu știi câtă încredere am în tine, și asta de muuulți ani! Mulțumesc pentru prietenia ta neprețuită!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe August 25, 2015 la 10:50am

Te iubesc pe tine și poezia ta... m-ai fermecat! cum să mai aleg?

Comentariu publicat de gina zaharia pe Iulie 29, 2014 la 9:57pm

Lisia, un ecou pe o pânză de păianjen... Mulțumesc mult!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Iulie 29, 2014 la 9:55pm

Îl am în pumn, Rodica, nu voi renunța niciodată! Prin el vor trece viorile spre asfințit, parcă așa era un vers, nu? Se vor întoarce într-un cântec nou, îl vei afla, il vei asculta, trebuie doar să-i aflu tonalitatea de astăzi... Mulțumesc, 

Comentariu publicat de gina zaharia pe Iulie 29, 2014 la 9:52pm

Mi-am făcut rost de o arcă și un crez, ceva alb de suflet și o peșteră de gând:)

Mulțumesc,  Ana Ardeleanu!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Iulie 29, 2014 la 9:50pm

Roza Dinvale, mulțumesc mult! Încântată de popasul tău!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Iulie 29, 2014 la 9:42pm

Sofisticată țesătură de cuvinte! Absolut superb!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Iulie 29, 2014 la 9:35pm

 o arta poetică picturală, ce frumos ai spus, Angi, eu nu am trecut decât printr-o stare (ne)sofisticată:)

mulțumesc,

Comentariu publicat de gina zaharia pe Iulie 29, 2014 la 9:33pm

Mihaela, încântată de semnul lăsat. Mulțumesc!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Rugă pentru pământ a lui Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trebuia... a utilizatorului bolache alexandru
cu 3 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am înțeles... a utilizatorului Dacu
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Am înțeles... a lui Dacu
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Când scrii, a lui Maria Mitea
cu 4 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trebuia... a utilizatorului bolache alexandru
cu 5 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când scrii, a utilizatorului Maria Mitea
cu 6 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trebuia... a utilizatorului bolache alexandru
cu 6 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog și frunzele plâng a utilizatorului Maria Mitea
cu 6 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog *** a utilizatorului Costel Zăgan
cu 6 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 7 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ziua cârtiței a utilizatorului petrut dan
cu 7 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rugă pentru pământ a utilizatorului Monica Pester
cu 7 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorință a utilizatorului Dacu
cu 9 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorință a utilizatorului Dacu
cu 10 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zidirea a utilizatorului Monica Pester
cu 22 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog picturile au învățat să învie a lui Ariana Zburlea
cu 22 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog picturile au învățat să învie a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 22 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zidirea a utilizatorului Monica Pester
cu 22 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Zidirea a lui Monica Pester
cu 22 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor