Din mine mușcă marea...

[Camelia Ardelean]

Din mine mușcă marea de luceferi,

Pe țărm de vise îmi înalț catarge,

Sunt goeletă printre aștri teferi

(Resuscitați sub vidul ce se sparge).

 

E-o mare gri, câteodată roză,

Ce-și cântă partitura anacronic,

Cu izbucniri în tacturi, de „mimoză“,

Și-amărăciunea izolată fonic.

 

Lângă carenă, caii săi albaștri,

Trecuți adesea prin anamorfoze,

Și-au agățat nechezul în pilaștri,

Făcând cu norii iarăși simbioze.

 

Din mine mușcă valul de poeme,

Cu pofta unui condamnat la moarte,

Îmi cântă pescărușii în foneme,

Mi-e nemurirea o himeră-aparte...

[Valeria Merca]

E minunat tot ce găsesc aici: poezie, comentarii, dar spiritul meu de observație s-a fixat pe rima luceferi - teferi:

Căci amândoi vom fi cuminți,
Vom fi voioși și teferi,
Vei pierde dorul de părinți
Si visul de luceferi. 

Nu vreau să te acuz de nimic. Cu siguranță, involuntar ți-a ieșit această rimă.

cu drag,

 

[Ion Lazăr da Coza]

Din tine mușcă uneori și Mony...

Aicea, zău, aș vrea să-i fiu „colega”,

Dar mulți amici mi-ar zice că sunt... soni

Știind c-a dat toți banii pe Corega.

da Coza

[Tudor Cicu]

Doamna Camelia: aș îndrepta un pic autoparodierea (dragă și mie!):

Din mine mușcă lupii pe la spate

Ca-n trupul unui condamnat la moarte

Azi ai avut noroc! Stă scris și-n carte

De mâine... tu din calea lor te-abate.

Dar las să muște MAREA. E mai sublim așa! Când „mușcă valul de poeme”, noi stăm la soare și așteptăm umbra. Adică, răcoarea poemului. Mi-a plăcut, altfel ce aș fi comentat?

[Camelia Ardelean]

M-am încumetat să-mi autoparodiez prima strofă (după atâtea parodii citite, cred că am început să mă molipsesc și eu): :-)))

Din mine mușcă berea, văd luceferi,

Iar stâlpii de pe stradă-s vii catarge,

Azi au avut noroc, scăpat-au teferi

(Dar mâine cine știe-n ce s-or sparge).