Deznodământ

[Amanda Spulber]

Tot mai provoci furtuni transcendentale,

Numai că niciodată nu te prind,

Așa mi-ai spus, tăcerea împletind 

Cu vorbe grave și baritonale. 

Te chem în gând, visarea s-o aprind

Când orele devin sentimentale;

Tu vii mereu din cercuri siderale, 

Prin mintea mea, zănatic hoinărind.

Te-am ascultat și-o vreme am căzut 

În reveria că s-ar mai putea 

Povestea s-o luăm de la-nceput; 

În piept, iubirea încă adia; 

Apoi... mi-am amintit cât a durut

Și te-am lăsat cu fantezia ta. 

[Amanda Spulber]

Chris, mulțumesc frumos. :)

[Chris]

la un asemenea comportament, nu se putea alt deznodamant :))

În piept, iubirea încă adia;- mi-a placut imaginea

[Amanda Spulber]

Mulțumesc frumos, Manuela. :)

[Manuela Munteanu]

Plăcută visare, un pic oscilantă în sentimente, dar ce mai contează, când a ieșit așa frumusețe de poezie...

Lectura a fost plăcută în primul rând pentru că inviți cititorul să participe cu tine. Să-ți țină pumnii, a noroc. :) Drag!

[Amanda Spulber]

Vă mulțumesc, domnule Mihai Katin, pentru faptul că evidențiați ce e mai frumos dintr-o poezie. Așa cred și eu, începe bine, apoi continuă un pic mai modest.

Mulțumesc mult, Vasilisia. :) Așa este, cum ai dedus. Aveam tot felul de emoții contradictorii, dar m-am detașat în timp ce scriam. Și nici nu am scris imediat după întâmplare.

Dan, îți mulțumesc frumos. Mă bucur că ți-a plăcut.

Vă mulțumesc, domnule Gheorghe Pârlea.

[petrut dan]

Autentic și asta îl face un poem frumos la citit plus că menține interesul treaz ceea ce înseamnă că reușești să convingi, mie îmi place!) 

[Vasilisia Lazăr]

Tot mai provoci furtuni transcendentale,

Numai că niciodată nu te prind,

Acest „numai că niciodată nu te prind” mie îmi induce o atitudine oarecum frivolă din partea dumnealui, probabil, așa cum zici în final, o fantezie, așa că mai bine că l-ai lăsat cu ea (era să scriu în plata Domnului) :)),  chiar dacă, o vreme, te-a cam prins în plasă. :) Eu zic că e un deznodământ, dacă nu fericit, cel puțin corect.

Îmi place poezia, îmi place franchețea ei, tonul, construcția. Frumos, Amanda! 

[Mihai Katin]

Tot mai provoci furtuni transcendentale,

Numai că niciodată nu te prind,

Așa mi-ai spus, tăcerea împletind

Cu vorbe grave și baritonale.....frumos  construit  si  de efect  acest  catren de inceput  al  unui  sonet  clasic  prin finetea  constructiei si  rafinarea  sentimentului...

cu   admiratie!