Și ne-au lovit deodată... iubiri nemeritate...
Un infinit de veacuri în inimi să răsune,
De n-am fi fost noi oameni, le-am fi păstrat curate,
Dar ne-am ales cu alte... iubiri inoportune.
Și m-a lovit deodată... și a ieșit din ceață –
Și-a apărut din mituri, plutind peste pământ –
Un Dumnezeu fățarnic mi-a revenit în față.
Și-am plâns atunci cu lacrimi sălbatice de vânt.
* * *
...dorință revelată de-un sentiment străin:
Doar Dumnezeu iubește creațiile bune,
Doar arta și artistul compun ceva sublim.
Iar nouă ne rămân... iubiri inoportune.
Adaugă un comentariu
Foarte, foarte frumoasa. Un pic prea mult strapunsa de nihilismul tineretii, dar toti am fost asa cand am fost tineri. Ultimul vers ar trebui sa ofere o antiteza ( sugestie deplin./ Iar nouă ne rămân... iubiri inoportune)
Rog titlul să fie în limba română sau cel puțin tradus. Așa este ca o struțo-cămilă.
Versuri cu mesaj interesant, în concepţia ta nu prea există iubire, nici chiar de la Dumnezeu. Cum spui tu, viitorul poate fi adulat iar prezentul... ceva obosit.
Ca întotdeauna foarte plastic și cu idei filosofice - poezie profundă, impresionantă.
Sofi
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2021:
© 2022 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE