De ce noi ardem lumânări ?

[Emil Dumitru]

Făcută tu din lut, femeie, 

Şi tu bărbat, din lut făcut,
De ce la fericire plângem,
Şi la necaz, în lacrimi, ca să scăpăm,
                      ne-am vinde tot avut?

Şi când venim pe lume, plângem,
Şi la botez, noi ardem lumânări,
Şi când plecăm din astă lume,
Tot lacrimi cristaline pe obraz avem,
                      şi iarăşi, ardem lumânări.

Apoi, pe lungul drum al vieţii,
La fericire sau necaz, aducem flori,
La fericire sau necaz, noi plângem,
La fericire sau necaz…
                  de ce noi ardem lumânări?

 

[Emil Dumitru]

       Vă mulțumesc tuturor pentru lectură și coment.

       Poezia este scrisă în anul 2005, când la moartea tatălui meu, privind cum ardeau lumânările ce înconjurau sicriul, s-a născut în mintea mea această întrebare simplă. Nu m-am gândit așa departe, să fac o comparație între lumina lumânării și lumina vieții, ci la faptul că pe lungul nostru drum, noi ardem lumânări; la botez se aprinde o lumânare, la cununia religioasă două, la înmormântare mai multe, apoi la fiecare aniversare pe tort se tot adaugă câte una, și tot la fiecare eveniment ne manifestăm bucuria sau durerea prin lacrimi, iar florile nu lipsesc niciodată. Cam aceasta a fost ideea acestei poezii fără figuri de stil, cu un mesaj  și o întrebare „interioară” simplă, întrebare născută dintr-o durere profundă. 

       

[gina zaharia]

pentru că suntem strop de lumină :)

[Vasilisia Lazăr]

Flacăra lumânării reprezintă viața veșnică. Se presupune că ea luminează drumul vieții, dar și pe cel de după viață. O lumânare care nu arde nu reprezintă nimic. Rostul ei e să ardă. La fel și rostul omului. Lumânarea împrăștie lumină și căldură în jur. Ea nu arde pentru sine, ci pentru ceilalți. Din flacăra ei se pot aprinde şi alte lumânări, fără ca lumina ei să se împuţineze. Întotdeauna o lumânare moare arzând după ce şi-a topit tot trupul şi şi-a înălţat flacăra la cer. Cea mai frumoasă moarte este moartea unei lumânări. Ea moare după ce a topit în sine tot ce a fost pământesc şi a devenit în întregime lumină. Ce minunat ar fi să învăţăm a muri ca o lumânare!

Ideea poeziei îmi place, însă la formă mai trebuie lucrat. Și îmbogățită cu figuri de stil, cum zicea da Coza.

[Sofia Sincă]

Există un miez interesant, dar construcția este anacronică. Focul vieții comparat cu acela al unei lumânări. Da, noi ardem, atât timp cât trăim. De aceea purtăm lumânarea cu noi la cele mai importante evenimente.

Am citit,

Sofy

[Ion Lazăr da Coza]

POEZÍE, poezii, s. f. 1. Modalitate a literaturii care exprimă mesajul artistic cu ajutorul imaginilor expresive, al unui limbaj concentrat, al afectivității, al rimei, al ritmului etc.;

Dă clic pe scrisul ăsta roșu: Figuri de stil

da Coza