Punga de arginți

[Emil Dumitru]

De ce nu ai curaj ca să trăiești, să fii tu, cea adevărată

Hai, fii exact ce simţi, ce tu gândeşti, nu fi arierată,

De te supui de bună voie la cea mai falsă penitență,

O să devii megera, nu o sfântă, de-atâta abstinență.

 

Crezi tu, că Papa o să-ți dea ceva din sfânta lui tiară,

De stai la pândă camuflată, ca cea mai crudă fiară,

Sub purpuriul fin, ademenitor, al falselor sovoane,

Nu vei primi măcar petala unui crin, din cele trei coroane.

 

Tu fals te laşi lasciv iubită și devorată, ca o drupă,

Trezește-te, lasă corsetul înșelător să ți se rupă,

Nu mai gândi că falsa-ți dăruire, chiar merită răsplată,

Și vei primi în schimb, un munte de iubire, drept plată.

 

Malefic, tu-ai transformat în artă seducția perfectă,

În creme, fond de ten şi farduri, eşti geniala arhitectă,

Și-ademeniți de nurii tinereții, bărbaţii-n brațe, îți cad vrăjiţi,

Tu-n iarna vieţii vei rămâne, doar, c-o pungă de arginți.

[Emil Dumitru]

Mulțumesc pentru lectură, Mihaela! 

Dacă vom face un experiment, și-n fața noastră vom avea un pahar pe jumătate plin (cu bere!), sunt sigur că vom avea păreri diferite.

[Ion Lazăr da Coza]

O poezie ce se vrea moralizatoare. Și chiar este. Dar este și vetustă, greoaie...

da Coza

[Mihaela Popa]

trist și contradictoriu

primele trei strofe îmi par în contradicție cu a patra

cu plăcerea lecturii,

Mihaela