dada

[gherbaluta n gabriel]

femeia cu trup de alabastru dormea pe bancheta din spate
eu clipeam cu luare-aminte
m-am născut într-un lapidarium minuscul
pe ecran îmi vedeam sosirea
pavajul himerelor noastre era desfundat
muncitorii reparau şinele la focurile lămpilor cu acetilenă
iar chipul ei era acoperit de o pălărie roşie cu boruri largi
ea iubita mea
piatra cu pălărie cu boruri largi
ciupercă pietrificată de gelozie
clipeam cu luare-aminte
ca să
n-o trezesc cu
foşnetul pleoapelor
hmmm! ce bolovan cu pleoape mirate!
eşti oare tu?
piatra mea primordială?
regina lapidariumului ?
zeul tată îşi sprijină tâmpla pe tine
în curând va inventa olimpul
umărul tău ia forma tamplei lui şi mirosul de ambrozie îţi intra în mătăsuri
lebada se intoarce să plutească în sânge
zeus inlocuieşte perna-piatră cu o pilotă făcută din puful tău
olimpul işi amână lucrarea
iar stâncile dorm
a priori tempore, aliniate, cu mult inainte să-şi primească
trupurile dure
nevermore - se bagă în seamă un corb din viitor
zeus îşi continuă şi acum somnul...din când în când ne mai şi naşte!
intotdeuna îngemănaţi

[Sofia Sincă]

Din cultura dadaista, franturi de amintiri ancestrale, cu trairi cu tot.

Am citit cu deosebita placere, Sofy!