Cu cine luptăm noi doi?
Împotriva vântului inimii?
În această luptă vom fi
doi soldaţi loviţi
Doar timpul va câştiga
pariul cu iubirea…
Gloanţe au şuierat
pe lângă visurile noastre
iar fericirea se dă rănită.
Cum ne-am putea vindeca
de noi?
Strategiile noastre nu se potrivesc
cu planurile vieţii
Hai să uităm de ele!
Dragostea nu ţine cont de tactici,
de calendar, de oameni.
Ea se naşte din chinurile lacrimilor,
tânjind să fie gustate de un îndrăgostit
din patimile zâmbetelor
ucise prematur…
Doar noi suntem contabili iscusiţi
ne numărăm eşecurile şi câştigurile
pierzându-ne pe noi.
Ne riscăm dorul,
uitând că avem dreptul să iubim
să riscăm totul pe existenţă
o monedă cu două feţe –
a trăi sau a exista.
Noi pe care o vom alege?
Adaugă un comentariu
Mulţumesc pentru lectură, Valeria. Am observat şi eu acum, că am cam abuzat de pronumele personal "noi". :)
Mulţumesc penntru popas şi remarcă, da Coza. Voi mai lucra la el.
''o moneda cu două feţe –
a trăi sau a exista.'' - :)
Lavinia, eu cred că te-ai întins prea mult cu explicaţiile, repetând pronumele personal ''noi''.
Am rezonat, totuşi, cu mesajul transmis.
drag,
Un discurs poetic prea plat, a unui subiect atât de comun.
da Coza
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE