copilăria, craterul din suflet

[teodor dume]

am o amantă

cândva semănam perfect

Dumnezeu ştie asta

mereu coboram unul în celălalt

şi cu delicateţea unui copil făceam dragoste

sub cămaşa din cânepă ţesută de bunica

îmi ascundeam mâinile

ca un gest

îngenuncheam şi spuneam

Tatăl nostru

cămaşa mi-a rămas mică

şi lumea aceea am pierdut-o

în ziua în care mama a luat

busuiocul din grindă şi

l-a pus în odaia cu miros

de lumânare arsă...

ţin minte

ploua mărunt şi era frig

mirosea a busuioc şi a ceară

vecinii mă priveau bănuitor

şi vorbeau încet

de atunci mor puţin câte puţin

într-un oraş în care nimeni

nu mă mai strigă

pe numele mic

[teodor dume]

melania briciu,

mă bucură mult trecerea şi prin această pagină.

multă stimă,

[teodor dume]

veronica pavel lerner,

da, cu toţii avem un loc în care ne întîlnim amintirile. acel loc nu poate fi  decât în "craterul" copilăriei.

mulţumiri de suflet

[teodor dume]

gradinariu gabriela,

mă bucur că ai rezonat stărilor de aici.

cu sinceritate,

[Vasilisia Lazăr]

Imagini și senzații repetitive în care vom regăsi întotdeauna copilăria pierdută. Superb!

[Sofia Sincă]

Regăsirea echilibrului în lumea copilăriei reprezintă pentru noi toţi un punct de sprijin... un lucru, un parfum, o aducere aminte - universul de neuitat.

Ador aceste poeme care ţin până la urmă respectul de sine!

Am citit cu încântare, Sofy!

[Veronica Pavel Lerner]

Poem foarte vizual, decorul e aici "personaj". Mi-a placut mult. Cand sunt lasata sa intru in universul poeziei "dumiene" mi se pare ca sunt privileagiata. Citesc si vad -cu ochii imaginatiei- decorul specific poeziilor lui TD, cu obiecte de lemn, cu tesaturi de canepa, miros de ceara arsa si flori de camp uscate intr-un borcan....

Superb.  

[Gabriela Grădinariu]

     Deosebit! Poemul a coborat in mine o stare de vibratie acuta. Toata admiratia!