Click VII

[Mihaela Popa]

în visele mele am mereu altă viață

construită din

elemente nu total cunoscute vorbesc

toate limbile pământului

toate tăcerile

visez

mult mă întreb dacă nu cumva moartea e de fapt

continuarea visului

nu se repetă

ca exercițiu de dicție clipa trecută

mă împinge în viitorul pe care mă obligă să-l cunosc

 

[Mihaela Popa]

Domnule Mihai Katin, bucuroasă de rezonanță, vă mulțumesc frumos!

[Mihaela Popa]

Îmbrățișări de suflet, Lisia, mulțumesc frumos!

[Mihaela Popa]

Dan, cu drag și eu, mulțumesc frumos!

[Mihaela Popa]

Domnule Valentin Stănescu, mulțumesc frumos!

[Mihaela Popa]

Denisa, cu drag și eu, mulțumesc frumos!

[Mihaela Popa]

Monica, mulțumesc frumos!

[Mihai Katin]

mult mă întreb dacă nu cumva moartea e de fapt

continuarea visului.....este  un dialog   in care  ne  vorbim  si   ne  raspundem   iar  visul   ne  vindeca  de teama  altfel   ne-ar  fi  greu sa practicam  acel  exercitiu  de dictie ,ce  interesant  mod  al  clipei  de a ne trece        intr-un  viitor  se pare  obligatoriu  dar    nu  irepresibil...

cu multa  pretuire!

[Vasilisia Lazăr]

Ca întotdeauna, în cuvinte puține și ticluit așezate, un poem cu substanță, care pune lectorul la treabă. Ion spunea așa: Moartea e un somn adânc, fără vise. Și eu cred la fel. Dar poezia ta îmi place mult. În definitiv, nimeni nu știe, doar ne dăm cu presupusul. Și e frumos să visăm...

[petrut dan]

Mi-a plăcut acest poem ca o străfulgerare din care cititorul are numai de câștigat, cu drag!

[Stanescu Valentin]

Doamnă Mihaela Popa, aţi lansat un Click meditativ excelent!

Gângurelile bebeluşilor au cu siguranţă cuvinte din alte limbi dar din nefericire le uită repede după impactul cu lumea aceasta... Mi-a plăcut foarte mult: ’’clipa trecută mă împinge în viitorul pe care mă obligă să-l cunosc’’. Felicitări!