chemare

[nicolae vaduva]

mă arde patima gălbui

a pielii astea de lacheu;

sunt mai sărac și mai sâlhui

și tot mai singur pe traseu.

 

sunt mai bețiv, mai agarici,

mai dus cu pluta-n bărăgan

și-un milion de păsărici

îmi umblă creanga prin bostan.

 

degeaba fac întruna fente

și sar când sus, când lateral,

dau tot în balta lui terente,

tot în gropanul ancestral

 

din care-aud cum strigă hunii:

mai lasă-l dracu de podrum

și hai, pe cai, să ducem lumii

frânghie, scaun și săpun.

[Chris]

:)) sarcasm extrem, ultima strofa chiar m-a facut sa rad...

[Valeria Merca]

Excelent! Îmi era dor de poezia semnată de Nicolae Văduva. :)

[Sofia Sincă]

Ironie apăsată, un univers al ironiei, de fapt, pe tema, a face haz de necaz. Ivită din singurătate, din imposibilitatea de a făuri visurile.

Se zice că viața este o lumânare galbenă, care pentru unii arde până la capăt.

Interesant și bine construit!

Sofi

[gabriel cristea]

Magistral!