Cel Veșnic, ziditor luminii...

[Dumitru Ichim]

 

Cel Veșnic,
ziditor luminii,
ce-a tors cu fir subțire toată firea,
e Cel spre care cu floarea mă închin.

Cel mai presus de zei și închinare,
cine-ar putea să fie?
De ce nu-mi spui, Ninlil
că e Iubirea?

Iubirea templu n-are,
ca orice crin.
E mai înaltă ca tăria,
c-o stea în plus,
din două șoapte -
păgâna floare-atât de sfântă.

Iubirea întru toate cântă!

Smerită ca o noapte,
privighetoarea e altarul ei,
că suferință e iubirea.
Din lut și din scuipat
cu mâna i-a creat
pe zei.

Eu doar Iubirii mă închin.
Migdalul înflorind,
îmi este sfeșnic.
Pe tine-al frumuseții cântec lin
numai Iubirea putea să te rostească.
În tine văd, stihira lui
și prima lăcrămare
din cel Veșnic,
plângând de bucurie-ndrăgostit
că toate miriadele de galaxii
i-au înflorit în noapte a livadă.

Iubirea, chiar și necrezutu-l
știe pe unde să i-l creadă.
Ea n-are infinit, acesta este marea ei
ce mărginește zbuciumul Iubirii,
iar noi în bobul de nisip
destinul infinitului purtăm.
Săpânței stearpă de hotar,
măsura suferinței
luându-i-o cel Veșnic,
singurătăților ne-a dăruit spre chip
de-ndrăgostit,
mereu în altul drumul să-l aflăm -
migdalul înflorit
ca sfeșnic
de luminândă.

Iubirea nu se-mbracă în cuvinte,
nici mărăcinul
nu-și aduce-aminte.
Când soarelui la cină-i trandafirul,
luminii desfăcându-i firul,
pre toate
din pământul lor dezleagă
spre primăvara lor dintâi.

Când brațele-mi te cheamă să rămâi,
pe toți migdalii înflorind mă jur,
că-i prima dată în Nippur
când ție-ți înfloresc pe alăută
vecia ta, dar tu - cu mult mai dragă!
În legea spinului te scriu pe lut
înfiorat de frumusețea din negrai.
Doar buzele ce tac,
izvodul lumii-l sorb printr-un sărut
etern, la fel precum lumina Lui.
Nu haosul, Iubirea
a fost la început.

[Dumitru Ichim]

Aceeași prețuire! Mulțumesc, Gina!

[gina zaharia]

Ce veșmânt divin are Iubirea!

Prețuire!

[Dumitru Ichim]

plângând de bucurie-ndrăgostit
că toate miriadele de galaxii
i-au înflorit în noapte a livadă.''

Mulțumesc mult, Adelaide!

[Dumitru Ichim]

Mi-era dor de comentariile dvs. atât de competente și măgulitoare. În versul cu ''de luminândă'' ritmul e diferit  pt. a sublinia prin schimbarea lui. Mulțumesc, doamna Sofy!

[Dumitru Ichim]

Așa e! Mulțumesc, domnule da Coza, pentru atenție și semn de lectură!

[Ion Lazăr da Coza]

„Dacă iubire nu-i, nimic nu e!” sau poate că-i doar haos, adaugă poetul.

Reverență!

da Coza

[Sofia Sincă]

Odă iubirii. Un izvor nesecat din care se scurg versuri expresive ce cântă iubirea, fără de care nimic nu este posibil. În aceeași manieră în care poetul își cântă sentimentul pentru regina sa. Meditație amestecată cu elogiu, foarte frumos construită.

ca sfeșnic
de luminândă. - aici mi se pare că de-ul deranjează puțin muzicalitatea.

Dar am citit cu deosebită plăcere!

Sofy

[Valeria Merca]

...

''Iubirea templu n-are,
ca orice crin.
E mai înaltă ca tăria,
c-o stea în plus,
din două șoapte -
păgâna floare-atât de sfântă.

Iubirea întru toate  cântă!''...

Sublim!

Reverență!