Căpșunarul

[petrut dan]

Mi-au adus ce-a rămas de la alții. Am aruncat farfuria cât colo.

Iar m-au bătut. Mi-au pus foarfeca-n păr, m-au târât, m-au călcat

în picioare.

Le-a fost frică prea mult. Doar viața poate lovi așa de rău.

Stăteam cu mâna întinsă, parcă cerșeam. Nu știam ce se-aude: apa din streașină

ori sângele meu, clocotitul.

Ceilalți copii dormeau prost; dădeau vina pe mine. Educatoarea și-a scos haina și-

a zis: nu așa se educă un suflet!

Am început să văd prin pereți. Șoapte cu forme gotice sau altfel de cum citisem în

cărți, dar absolut goale; palmele mamei.

Visam.

Nicio line-ntreagă. De la încheietură la vârfuri.

Faguri de căpșuni.

Îmi era ciudă să vorbesc răgușit așa că i-am scris:

ia-mă acasă!

Doctorul mi-a pus mâna în piept: ăsta moare râzând, dați-i sânge.

Sau mai faceți!

Nimeni nu îndrăznea să mă taie. Femeia în alb mi-a zâmbit.

Îți e frică?

Ba nu!

 

Mirosea a mâncare!

[petrut dan]

Mulțumesc, Chris, te mai aștept, cu drag!

[Chris]

fagurii de capsuni singura pata de culoare in acest tablou gri. foarte frumos...

[petrut dan]

Mihaela, mulțumesc pentru prezență și alegere, cu drag!

[petrut dan]

Alex, mulțumesc, ma man, cu prietenie!

[Mihaela Popa]

emoționant

tot poemul e răvășitor dar "Îmi era ciudă să vorbesc răgușit așa că i-am scris:

ia-mă acasă!" e partea care m-a impresionat cel mai tare

mă înclin!

[bolache alexandru]

Tablouri descriptive încărcate cu emoții care îți încarcă sufletul în sensul bun. Poezie adevărată într-un stil modern!

[Vasilisia Lazăr]

Eeee, era o glumă... Știu exact.

[petrut dan]

Lisia, mulțumesc pentru comentariul intens, nici nu știu dacă poezia se învață a scrie, adică hodoronc-tronc ne trezim într-o zi că vrem să scrie poezie și ne apucăm să umplem toate site urile sau spațiile de profil cu tot felul de prostioare sau naivitați așa cum se întâmplă de o bună vreme încoace, altfel mulțumesc de aprecieri, te mai aștept, cu drag!)

[petrut dan]

Monica, apreciez comentariul și interpretarea, nu departe de adevăr, cu drag!

[Vasilisia Lazăr]

Un poem extraordinar! Poezie pură, eliberată de orice constrângere. Un ocean de libertate a sufletului descătușat de margini. Revolta și țipătul liricului străbat din fiecare celulă a poeziei. M-ai lăsat fără cuvinte. Doar emoție... Precum o apă vie ce-mi înviorează sângele. Efectiv, m-ai ciuruit. De unde atâta imaginație? Cine te-a învățat pe tine să scrii poezie așa, Tudorițo nene?! :)