Cai agale

[Dinca Valerian]

* varianta

Drumul fără îngeri, ca o punte arsă

de gânduri golașe. Stele se mlădie

roți la Carul Mare. In văzduh se varsă,

ca și fulgul moale într-o păpădie,

vânturi adormite, înfășate-n ramuri

galbene de lună. Printre dâre coapte

trag căruța caii necruțați de hamuri.

Din copite drumul s-a pierdut în noapte

fără felinare. Lângă vad, aproape,
chiar mocnind de sete, mersul li-i agale.

Știu ei că bunicul vrea să îi adape,

moțăie pe capră și nu vor să-l scoale.

Mângăie zăbala apa fără cute,

slobodă-n strânsoare. N-are grabă frâul.

Prinsă-ntre potcoave, luna își ascute
secera de piatra care scaldă râul.

[Dinca Valerian]

@Chris  Multumesc pentru timpul acordat si comentariu

[Chris]

legatura dintre om si animal, o imagine foarte frumoasa...

[Dinca Valerian]

@Vasilisia Lazăr Multumesc pentru apreciere. Bunicul ar fi cel mai bucuros.

[Vasilisia Lazăr]

Bunicul și caii. Se imte dragostea lui pentru ei. Frumos!

[Dinca Valerian]

@Valeria Merca  Daca v-a placut, ma bucur

[Valeria Merca]

Pe același calapod cu precedentele, o poezie plăcută.

[gabriel cristea]

Nu-i bai, Valerian, se-ntâmplă! :) 

[Dinca Valerian]

@Sofia Sincă Multumesc pentru comentariu si apreciere

[Sofia Sincă]

Frumos, frumos, frumos!

Tema poeziei se desfăşoară sub un imperiu romantic în noapte și leagă apartenenţa cosmică cu cea a naturii într-un mod deosebit de armonios. Omul și calul său, sub clar de lună. Fiecare depinzând de celălalt în aceeași măsură.

Romantic, simțire poetică și a minții...

Sofi

ps. nu putem aduce înapoi comentariile șterse. Nu se va supăra Gabriel Cristea. Perdantul ești tu... :))

[Dinca Valerian]

@ gabriel cristea Multumesc, Gabriel, nu poate fi nimic mai motivant decat aprecerile venite de la cineva care se pricepe.

PS. Nu stiu cum, dar am reusit sa sterg din neatentie comentarul tau. Imi cer scuze. Nu stiu daca moderatorii vor putea sa-l refaca, dar i rog sa incerce. Multumiri anticpate.