Ca fulgerul inimii să poarte un nume

[chindea maria elena]

 * carte de vizită lirică*

când îmi bați în poartă cu o bufniță pe umăr

și-o tranșee în talpă

te întâmpin cu pâine și sare  

o binecuvântare ca aerul ține în duh pasul omului

doar așa te poți arcui peste genune îmbrățișând pericolul

cu aceeași iubire care a curs din piroane

increata lumină lasă pretutindeni subtilă amprentă

 

chiar de nu înțelegi rostul pagina albă din mine las-o neatinsă de curcubeie

 

te uiți în mine cu mirare și vezi ce frumos ninge în ochii

care culeg văzduhul din aripă de vultur

odată cu GERul privirilor în prăpăstii însingurate

inima învață să ardă în ghețuri

ca și-n suflarea lui RA ce urcă adâncul în mintea care spulberă

neguri și volbura de sub fruntea amiezii

 

eu zâmbesc și șoptesc fără silabe cu picioare de lut neștiută identitate

 

înnobilat cu puterea lui RA

GERul citește-n afecte adevărul cu mintea zdrențuită de timp

apoi tipărește în faldurile ascunse ale cordului

un prenume ca o floare de ghiață

GERRA

 

lirele oarbe au cântecul închis de cripte

dacă nu aud țipetele materiei la atingerea sorții

soarele meu se va comprima doar într-o rază și cerurile se vor prăbuși

afișându-și esența căldurii doar în VERticala ochiului

la fiecare trei zile

dărâm și reclădesc templul privirii

mai întins cu o moarte îmi este ORIzontul care înalță cuvântul

și sfredelește în sacru un portal care dă nume

supernovei din inimă

ORIVERA

 

ca să-ți pot fi pâine și sare sub respirația efemeră a poeziei

cunoașterea mă îmbracă într-o veșnicie fragilă

ca o identitate pe-o carte

GERRA ORIVERA

[chindea maria elena]

Știi Nikol – mă gândesc din ce în ce mai mult în ultima vreme că poate acesta e rolul meu în acest Regat al Poeziei! Mă străduiesc de mulți ani să dau cămașă terestră poemelor mele zăpăcite, cu destul de puțină reușită. Mă delectez cu poezii superbe ale clasicilor sau aspiranților mai noi la titlul de poeți, și mă simt stângace să merg în pasul lor. Poezia mea alte nuanțe – care țin mai mult de identitatea noastră celestă, pe care majoritatea și-o renegă, chiar cu furie uneori! Și mă gândesc că eu sunt Reamintitorul!  Fratele Iisus spunea „sunt fiu al omului și-al Tatălui” ceresc! N-am să înțeleg niciodată de ce ne este atât de frică să ne asumăm dubla identitate revelată de El! De aceea îmi asum rolul de-a da glas metaforic acestei identități și credințe ale mele! Și tu știi – că doar datorită acestei credințe pot scrie acum poezii, accesibile sau nu, și nu sunt oale și ulcele!

Mulțumesc că mă primești atât de frumos în inima ta!

[chindea maria elena]

Și eu mă bucur de cunoștiință, Monica! Când ai să termini de citit proza ai să înțelegi mai bine, poate nu atât lucruri despre mine, cât despre tine și potențele tale uriașe! Drag

[chindea maria elena]

Când mi-am terminat de scris cartea de proză (pe care unii dintre voi o știți) acum 13 ani și a trebuit să caut un pseudonim pentru a o putea publica, am vrut ca acesta să conțină cele două coordonate ale definirii omului – afectele și mentalul! Așa am format cele două coordonate contrare și complementare totodată ale afectelor mergând de la rece la cald. Și cele două coordonate ale intelectului: cunoașterea pe orizontală care ne permite să avem informații succinte despre mai multe elemente  - și cunoașterea pe verticală când o pasiune a noastră ne transformă în burghiu ce forează până în adâncurile adâncului! La întretăierea celor două forme de cunoaștere se află Dumnezeu care cuprinde și este totul!

Nu știu în vers cât am reușit să transpun de exact intenția mea, dar m-am străduit!

Vă mulțumesc d-le Cicu de interpretarea și simbolurilor mele – mărturisesc că este o străduință a mea de-a citi în simboluri și partea de efemer și cea de infinit care ne formează pe fiecare din noi și lumea în continuă creație, la care suntem co-creatori, mai mult sau mai puțin conștienți de rolul nostru!

[Amanda Spulber]

Un ger arzător, înțelepciune împletită cu pasiune și un orizont care țintește spre înalt. Frumoasă carte de vizită!

[Nikol MerBreM]

Ce minunat să cauți să dăruiești ,,aceeași iubire care a curs din piroane", dragă Gerra! Îți mulțumesc pentru toate aceste zboruri cosmice de care am parte de câte ori te citesc! Mi-am umplut ochii minții și de această dată de crucea purtată în aceste versuri, crucea în care ,,verticala ochiului" întâlnește ,,orizontul care înalță cuvântul", de gerul adevărului și de ,,puterea lui RA". În poemul acesta, eul liric își asumă pe deplin existența în înalt, fie ea chiar și amenințată de pericolul din genune ori de comprimarea rotundului într-o rază. În versurile tale mereu găsesc adevăruri spuse din ,,fulgerul inimii", găsesc smerenie prin modul în care iubești lumina și înălțare, în felul în care colinzi, odată cu ea, bucuriile universului. Nu pot decât să răspund acestei cărți de vizită, mărturisindu-mi încântarea că am ocazia să îți citesc Poezia. La mulți ani întru Poezie!

Cu drag,

Nikol

[Monica Pester]

Iertare, GERRA ORIVERA !

[Monica Pester]

O frumoasă, profundă și uneori șăgalnică prezentare a eu-lui, exprimată în culori transcedentale dar și de un lirism acaparator.

Mă bucur de cunoștință, deci, Gerra Olivera !

[Tudor Cicu]

Pe cât de aparente sunt analogiile la care uneori recurge poeta, pentru lămurirea cititorului său, pe atât de interesante şi inedite sunt observaţiile şi trimiterile dintre mit şi jertfa biblică (ca „iubirea cursă din piroane”...). Dar în această teorie cognitivă a emoției nu se plonjeaă întâmplător, ci „ca să-ți pot fi pâine și sare sub respirația efemeră a poeziei” (Superb!). În acest poem (cu trimiteri semnificative la pseudonimul poetei), credința asupra multor semne și pilde cumulează trăsăturile speranței că lumea se va salva prin frumusețe și iubire, acele modele care vor lumina Calea Omului către cuvântul și adevărul Lui. Se observă o trimitere către înălțimi, reprezentând, peiorativ, ființa căzută omenește din lumea edenică: „te uiți cu mirare și vezi ce frumos ninge în ochii/care culeg văzduhul...”. Ne putem imagina, cu un mic efort şi un salt-înainte în spaţiul oniric al sagăi, descântecele de faimă ale fecioarei Annikki („ca fulgerul inimii să poarte un nume...), atunci când „a înfierbântat în taină/ Baia doar cu trunchi de arbori/ Doborâţi de vijelie,/ Ori cumplit loviţi de trăsnet”, fierarului Ilmarinen (din epopeea populară finlandeză Kalevala). Va fi suficient să-i deschidem lumea cifrată şi misterioasă pe care ne-o propune doar prin intermediul simbolurilor folosite, sau prin mituri, când ni se sugerează că spiritului inventiv al omului i se deschid şi perspective printr-o astfel de sugestie, dar construcția poemului, în năvala efuziunilor sufletești, e întotdeauna gata să ne zidească în gândul poetei. În concluzie: un poem încifrat care asigură cititorului o stare de confort.