Cântec de unul singur

[Monica Pester]

Din cerul gonit, din fructul oprit,

Pe-o rază umblând, eram ca și când,

Aruncați de sus, trezeam un apus,

Și-n altare noi, așteptam în doi.

Vise-ncremenite, în piatră zidite,

Cuvinte ce mor într-un ultim zbor,

Sărace-amintiri păstrate-n iubiri 

Sunt toate vândute nopții începute.

În șiruri se pleacă, izvoare deseacă,

Umbre de departe, clepsidrele sparte,

Și-mi caut amar să ies din coșmar,

Ca uitând de mine, să te am pe tine.

Zorii însă plâng când în brațe-i strâng,

Iar Luna ce stinge arșița din sânge,

Mă dizolvă-n stele, mă cufundă-n ele.

Să-mi aleg o stâncă și o moarte-adâncă.

[Monica Pester]

Îți iubesc comentariile, Gerra. Minuțioase, vibrante, profunde și înălțătoare în spirit.

Mulțumesc din tot sufletul !

[chindea maria elena]

În apusurile noastre sămânțează magic veșnicul și uluitorul răsărit ce-și ispitește formele paradisiace la un continuu experiment în vederea expansiunii și înțelegerii noastre. Morțile noastre ascund învierile noastre în alte dimensiuni ale înțelegerii și simțirii, așa cum noaptea e matca zilei celeste nesfârșite. Frumoase explorări, Monica.

[Monica Pester]

Lisia, încă  o dată, mulțumesc din suflet !

[Monica Pester]

Poete, un mare mulțumesc pentru neașteptatele  aprecieri !

[Monica Pester]

  Ada, mulțumesc mult!

[Monica Pester]

Mii demultumiri, d-le Katin. Mă onorați de fiecare dată.

[petrut dan]

Observ că în scrierea ta apar lucruri la care probabil te gândești mereu lucruri /idei la care revii și le rescrii sub altă formă sau din alt punct de vedere, oricum apreciez faptul că ai o tematică interesantă, de unde și  poezia pe care o prezinți inspiră o anume meditație  care, în același timp, cere și o anume pregătire, dar dpmd vedere e bine, acest gen de scrieri trec proba timpului, nu mă leg de formă că asta este perfectibilă, cu drag!

[Ada Nemescu]

Asimetrii plăcute, nu țin la perfecțiuni... are o melodie.

aDa

[Mihai Katin]

În șiruri se pleacă, izvoare deseacă,

Umbre de departe, clepsidrele sparte,

Și-mi caut amar să ies din coșmar,

Ca uitând de mine, să te am pe tine. acesta  este  cantecul   insingurarii,singuratatii  ,singularitatii sufletului  ce  se  priveste    si   nu-si   afla  decat o  stare:

Zorii însă plâng când în brațe-i strâng,

Iar Luna ce stinge arșița din sânge,

Mă dizolvă-n stele, mă cufundă-n ele.

Să-mi aleg o stâncă și o moarte-adâncă.    este  dureros,este  un gri   ce  doare  dincolo   de  sentiment  si   tristetea lui....

[Vasilisia Lazăr]

Plăcută poezia, are o tentă de popular. Dar primele două versuri au altă melodie decât restul.

Am citit cu drag!