zi după zi lăcrămioare adună
fata cea bună-n cunună
când pe luncă se cerne praful de lună
de mistuire cântec răsună...
sfioase-amuțesc pe veștedul trunchi
lăcrămioarele strânse mănunchi
când fata își pleacă fruntea pe genunchi
tresaltă ai lumii rărunchi...
tot singură fata la ceasul de cină
aprinde-n pervaz o lumină...
că nu vine nimeni cine-i de vină?
lăcrămioare în poală-i suspină...
Adaugă un comentariu
Mulțumesc, Mihaela Popa, de trecere și semn! O zi frumoasă de primăvară timpurie îți doresc!
plăcut!
Mulțumesc, Ana Cîmpeanu, de trecere și comentariu, de mica analiză literară și aprecieri! O plăcută surpriză pe ziua de azi! Mica elegie nu e o poezie cu pretenții, ci exact așa cum ai zis, un execițiu stilistic în care am vrut să realizez ceva ca o floare suavă, un tablou gingaș, tandru și melancolic, cu un aer clasic și vetust, pentru o ființă modestă și pură. O zi plăcută de primăvară timpurie îți doresc!
E o poezie cu imagini delicate, monorima grupată pe catrene e o opțiune interesantă, chiar dacă pare un pic monotonă dacă e făcută cu rime banale. Dar v-a reușit. Am citit cu plăcere! E un exercițiu stilistic realizat cu căldură, un joc frumos!
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Așteptăm DONATORI și pentru perioada septembrie 2022 - septembrie 2023:
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE