Balada fetei neștiute

[Grig Salvan]

zi după zi lăcrămioare adună
fata cea bună-n cunună
când pe luncă se cerne praful de lună
de mistuire cântec răsună...

sfioase-amuțesc pe veștedul trunchi
lăcrămioarele strânse mănunchi
când fata își pleacă fruntea pe genunchi
tresaltă ai lumii rărunchi...

tot singură fata la ceasul de cină
aprinde-n pervaz o lumină...
că nu vine nimeni cine-i de vină?
lăcrămioare în poală-i suspină...

[Grig Salvan]

Mulțumesc, Mihaela Popa, de trecere și semn! O zi frumoasă de primăvară timpurie îți doresc!

[Mihaela Popa]

plăcut!

[Grig Salvan]

Mulțumesc, Ana Cîmpeanu, de trecere și comentariu, de mica analiză literară și aprecieri! O plăcută surpriză pe ziua de azi! Mica elegie nu e o poezie cu pretenții, ci exact așa cum ai zis, un execițiu stilistic în care am vrut să realizez ceva ca o floare suavă, un tablou gingaș, tandru și melancolic, cu un aer clasic și vetust, pentru o ființă modestă și pură. O zi plăcută de primăvară timpurie îți doresc!

[Ana Cîmpeanu]

E o poezie cu imagini delicate, monorima  grupată pe catrene e o opțiune interesantă, chiar dacă pare un pic monotonă dacă e făcută cu rime banale. Dar v-a reușit. Am citit cu plăcere! E un exercițiu stilistic realizat cu căldură, un joc frumos!