Atribut

[Mariana Suciu]

Nervuri mustesc... Aorte de arbori smulși din sfera
metamorfozei calde pământul înconjoară.
Privirea căprioarei ascunde mortiera,
sub filigran de ceață e văduva-vioară.

Imperceptibil murmur, la miezul nopții, orbii
îi sfredelește-n suflet. Răstălmăcind, sistola
zăgazul metafizic îl frânge. Albi sunt corbii
în spațiul dintre gânduri. Înaltă cât cupola,

e umbra ce-nflorește nisipuri în pustiul
pe care zeul minții, cu pașii-i arși, măsoară.
Îmbobocește-n sânge, perlată-n argintiul
peniței ce marchează nirvana interioară,

o floare ce sub talpă atinge absolutul.
Arcușul rupt e duhul esenței... Atributul!

[Mariana Suciu]

 Vă mulțumesc din suflet, d-le Valerian Bedrule, pentru atenția acordată textului meu și pentru că aveți răbdare de fiecare dată să îmi arătați acolo unde greșesc. Am încercat să remediez câte ceva... Poate nu am reușit în totalitate, dar mă străduiesc!
 
 Prețuire,

[ica matei]

Am citit și am admirat, cum spune d-na Sofi.

cu drag,

[Sofia Sincă]

Dacă, J' Arrive a spus ceea ce era de spus în privința tehnicii, :)) mie îmi rămâne să mă bucur de poezie.

Mişcare în caruselul vieții, într-un dans fascinant dintre a fi și a gândi - a trăi, de fapt. El poetul știe de ce s-a născut versul și este total, atunci când ni-l transmite și nouă cu trăire cu tot.

Am citit și am admirat,

Sofi