Atinge-mi clipa eternităţii

[Irina Lucia Mihalca]

Atinge-mi clipa eternităţii

O busolă de aur ne-arată nevăzutul,
Atât de multe lumi şi tot ce alţii-ascund!

- Atinge-mi clipa eternităţii, iubitule,
acel punct de lumină din Capela Sixtină!
Cercurile ascund taina vieţii,
În trepte este viaţa, urcă şi coboară,
creşte şi descreşte, rămâne-n plus o informaţie
şi zborul mai departe...

În templul liniştii, un cântec de iubire,
misterul inimii,
Pe drumul mătăsii, mii de fiori,
rotindu-se-n spirală, din centru,
prin timp,
către cercurile vieţii, în fiinţă.
Scântei, din pulberi de stele, aprind
nebănuite emoţii
şi-o poartă se deschide
către cerul, încă, nedeschis.

În oceanul de întrebări,
un singur răspuns, o singură respiraţie,
o cheie, un cod cu litere de foc,
o geometrie sacră, un univers unit
cu-atâtea universuri lăuntrice.

Aşa începe totul, un zbucium,
furtuna dinaintea liniştii cerului
şi-a valurilor,
fluxul şi refluxul,
trăiri până se-armonizează,
ferestre spre lumina celor o mie de sori,
intrând, apoi, în pacea interioară, spre infinit.

Aşa se nasc creaţiile, picurând emoţie,
- o clipă unică -
Un joc e totul, un joc e viaţa!
Jocul este baza creaţiei. Nebănuite stări
ascund oamenii când atingerea
este acolo unde sufletul cântă de bucurie,
clipa conştientă a întregirii luminii.

Păşind pe Calea Luminii,
universul ne balansează multe fire,
- Vino, iubitule, să împletim povestea noastră!
Astăzi este apogeul simţirilor tale,
îţi simt setea, iubito,
Pătrundem într-un nou câmp
şi-al lui vârtej. O scară este acolo,
treptele sunt din flori,
Când soarele pătrunde piatra,
acolo stă poemul!

Lacrimile de hoya tremură când
respiraţia mea le-atinge, - un spectacol -
Ţi-e teamă să urci, ţi-e teamă să cobori,
Împărtăşim clipe de iubire,
tremuri ca şi lacrima de hoya,
- dulce moment -
Până la ultima picătură savurezi extazul,
respiraţia mea te epuizează,
Când căldura te invadează
se deschide lacrima...
Ne arătăm sufletul,
fără să fugim, fără să ne-ascundem,
şi un miracol se-ntâmplă
prin puterea credinţei,
- unirea cerului cu pământul,
călătoria vieţii în interiorul inimilor
când iubirea se întoarce -

Frunctele sunt cu sâmbure şi dulceaţă,
dar trebuie să muşti din învelişul lor exterior,
pentru-a ajunge la ele.

Îţi place să atingi stelele,
şi-ţi place să revii pe pământ.
Ce mult contează clipa, iubito!
Închid ochii, intens simţim vibraţia crescută
în bucuria propriei fiinţe.

În palme ţi-am prins sufletul,
eu asta am simţit cu tine.
- Eşti o cascadă, incredibilă stare,
întinse emoţii. Te iubesc foarte adânc.
Cine-mi poate explica asta?
Lumina vieţii mele, pe tine te căutam!
Ascultă cum curge muzica astrală
şi şoapta lăuntrică, spre adevărul din noi,
- izvor de apa vie -
Sigilii desfăcute de soarele înălţat din inimi!
Atingem ceruri.
Cu forţa a mii de voci ne cântăm iubirea,
Suntem peste tot şi niciunde,
mereu noi paşi şi trepte vor fi în toate...

[Ion Lazăr da Coza]

Citit cu aceeași plăcere.

da Coza

[Vasilisia Lazăr]

Un întreg univers pe marginea clipei. Frumos, Irina!

[Sofia Sincă]

Iubirea plecând de sub Capela Sixtină pe drumul mătăsii, spre Calea Luminii. Simbolistica spaţiului şi al timpului constituie o sinteză lirică care adună în el imprevizibil mişcări sufleteşti diverse: emoţii, nelinişti, lcrimi, vise rătăcite şi reunite sub aceeaşi egidă. Efectele lirice create ne poartă în lumea ta prin combinaţii de imagini şi sunete şi ne face părtaşi la euforia simfoniilor tale de dragoste.

Am citit cu plăcere, Sofy!