Mă străduiesc să-ţi fiu iertare şi cuvânt,
amurguri revărsate în mări necunoscute,
căderi de stele-ascunse în adieri de vânt
prin toate câte sunt în amintiri pierdute.
Suspin pe buze-mi eşti, nelinişte în noapte,
o lacrimă-ntre gene când pleoapele tresar,
iubirea mea cerută prin miile de şoapte
în templul unde-a plâns destinul în zadar.
Şi astăzi de ce dor căderi în vechi prăpăstii,
de ce nu vin la ţărm corăbii de prin larg,
de ce mă simt o umbră pierdută printre trestii
când strigătele mării de tâmplă mi se sparg ?
Mă străduiesc să-ţi fiu ce nu am fost atunci
când zborul ţi s-a frânt pe undeva în zare,
strângând plăcute gesturi pe care tu le-arunci,
fără să ştii ce simt, fără să ştii cât doare!
Adaugă un comentariu
Multumesc Corina pentru popas si lectura!
Cu drag!
Augusta iti multumesc pentru trecere si semn!
Cu drag!
Frumoos, deosebit de frumos! Admirație,
Da, foarte foarte frumos, melancolic!
Multumesc Sofz pentru lectura si comentariu!
Cu mare drag!
O minunată poezie de dragoste, cu melancolia ei, cu puterea scurgerii versului prin sufletul cititorului, cu romantism şi tot ce se mai cere.
Deosebit de frumoasă!
Sofy
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE