Aş vrea să pleci...

[Camelia Ardelean]

Aş vrea să pleci cumva din mine,

Cu troienirea ta cu tot;

Prin câmpuri vii de cardamine,

Încerc să caut antidot.

 

Mi-ai stins în suflet o fereastră

Şi mi-ai deschis un nou Infern;

Din snop de crini sădiţi în glastră,

Observ că doar neghină cern.

 

Mi-e dor de fluturi şi de viaţă!

În trenul nostru ierni converg,

De gene-un vifor se agaţă,

Cu sloi în lut învăţ să merg.

 

Cuvinte ard ca o făclie

În tâmpla grea, dar nu le-auzi;

Visez o vară limonie,

Să-mi las poverile sub duzi.

 

Refugiată-n dor de stele,

Îmi construiesc din răni castele...

[Vasilisia Lazăr]

M-a răcorit acest poem. Felicitări!

[Mirela Ciupercă]

„...Cuvinte ard ca o făclie

În tâmpla grea, dar nu le-auzi;

Visez o vară limonie,

Să-mi las poverile sub duzi.”-eminamente, superb !

[Ion Lazăr da Coza]

Păunesciană pare.

da Coza

[Mihaela Suciu]

Parcă ai vrea și parcă, nu! Altfel, cum ai mai construi castele? :)

Drag! 

[Sofia Sincă]

Romantică și melancolică, atât cât să-ți stea bine, ție și poeziei.

Am citit cu multă plăcere,

Sofi

[Valeria Merca]

Cât privește tehnica literară, m-aș lega de rima univocă, întâlnită în s1 : mine-cardamine și în distihul final: stele- castele. Alminteri, textul romanțios este curgător, plăcut la citit.

...

Cuvinte ard ca o făclie

În tâmpla grea, dar nu le-auzi;

Visez o vară limonie,

Să-mi las poverile sub duzi. - e strofa care mi-a plăcut cel mai mult

cu drag,