Cerul s-a întunecat
de gândul existenţei.
Oraşul tace tainic
aşteptând ploi de lumină.
Un înger trezit subit
din vis de rugăciune
îmi desenează-n inimă
un crin care miroase a credinţă,
credinţa că lacrima din zori
se va însenina la sărutul tău.
Iubitul meu,
citesc în ochii-ţi sfârtecaţi
de un dor ascuţit
făclii de cer ce luminează.
Ultimul meu gând neştiut
ascunde al iubirii amurg.
Ploaia caldă de vară e aici,
mă-îmbrăţişează c-un surâs,
mă scaldă cu înţelesul iubirii,
punându-mi balsam de cuvinte
peste visurile sufocate
în deşertul clipelor.
Adaugă un comentariu
Mulţumesc pentru comentarii! Cu drag!
Parcă... parcă...
da Coza
Mulţumesc pentru gândurile tale luminoase, Vasilisia!
Încântată de trecere, Gabriela! Mulţumesc.
Gânduri luminoase.
Ploi de lumină și balsam de cuvinte. Frumos!
doar Nic, Lavinia dragă...
Mulţumesc pentru lectură, sugestii şi comentariul făcut cu iubire, d-na Sofia!
Mulţumesc pentru popas şi apreciere, d-le Sărătean!
Lumina, graţia divină spre care tinde fiinţa umană reprezintă trepte fundamentale ale devenirii de sine. Desigur ea vine odată cu lumina sufletească, odată cu iubirea.
În prima parte a poemului Elena ai cam povestit, ai descris prozaic. Scrie sentimentul, pune acţiune, mişcare în orice.
Şi totuşi am citit cu plăcere, Sofy!
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE