ea tremură de frică
în fața speranțelor cu gust de eroare
de pe acel perete al îndoielii
din mintea ei obișnuită să vadă
dincolo de gânduri
cuvinte
de parcă astfel plănuita evadare
ar deveni reală
ea minte tremurând
denaturează gânduri
acoperind negrul cu alb
spulberând cenușiul concret
cu un singur cuvânt
în fața căruia se rescrie altfel o lume
în care ea este alta
ea scrie cuvinte pe inima ei
cu unghiile
așa cum scrii în scoarța unui copac
căutând seva din carnea lui uscată
din degete înfloresc speranțe
înmuguresc vocale și înfrunzesc zile
iar viața ei este o carte
neștiută de alții
Adina V.
18.10.2018
Adaugă un comentariu
Foarte interesant! Prime două strofe îmi dau sentimentul că stau în fața unei diagrame poligraf, așteptând variații ale comportamentului simulat. Ultima strofă, de fapt, este esență lirică! Cu drag! :)
Adina Speranța, dacă tu simți fiorul liric, deși spui că nu e necesar, e bine. Dar mai era un pas, exact cum am spus, să-l simt și eu. Recunosc, îmi plac poeziile la vârf și nu compar un autor cu celălalt, mai ales un novice cu un consacrat. Dacă... nu e nevoie de fior liric în versul liber, în poezia postmodernistă? Și că nu se poate? Doamne, dar aici se poate cel mai mult! Și se pot forma fiorii cei mai puternici, pentru că a dispărut încorsetarea versului clasic. Și da, se formează, dar rar. Eu îl caut mereu, îl mai găsesc uneori. Fiorul liric nu ia naștere din ritm și rimă, ci din metaforă, din elemente opuse, în general sau în special, din foc-gheață, frig-căldură, furtună de apă-furtună de foc și multe altele. Și mai ales cosmogonice.
Acum, și aici, pe internet se scrie mult, mai ales poezie. Autorii s-au luat unul după celălalt și zic, las că merge... că și poezia aia a fost... așa și așa, și uite ce multe laik-uri a luat. Fiecare scrie cum dorește, și cât dorește, dar și cititorii critică cum doresc.
Susțin sus și tare: e nevoie, în poezie, de fior liric.
Dar poate e doar dorința mea și părerea mea.
Sofi
Metafore plăcute. Și eu sunt de părere că sintetizând textul, ar ieși o poezie frumoasă. E modul tău de a transmite, luând în considerare precedentele postări. Mi-a plăcut strofa 3.
drag,
Mulțumesc, domnule Cicu, pentru popas :)
În ce privește fiorul liric inexistent (deși eu îl sesizez, dar nu mă opun părerii dumneavoastră și a doamnei Sofia), mă întreb cât fior liric întâlnim la Bukovski...sau de ce nu, Ilarie Voronca. Asta ca să dau doar două exemple.
Curentul modernist, apoi cel postmodernist tocmai prin asta se caracterizează, o lipsă a fiorului liric care nu neg, este necesar în poezia clasică. Aș dori să nu vă supărați pe mine, eu doar îmi expun o nedumerire, departe de mine gândul de a mă opune dumneavoastră sau doamnei Sofia pe care o stimez mult. :)
Totuși, eu cred că este un puișor de fior pe acolo :) ...și asta o spun la modul obiectiv.
Vă îmbrățișez cu tot dragul, pe amândoi! :)
Seară frumoasă :)
Mulțumesc pentru timpul acordat, doamnă Sofia! :)
Bucuroasă de reîntâlnire :)
Cu drag!
Mulțumesc pentru popas și apreciere, Veronica!
Voi ține cont de sfatul primit :)
Cu drag!
Orice poem este o stare a trăirilor, dar nu orice trăire e poezie fără o intuiție de tip artistic a realului. Ceea ce vedem trebuie să fie mai cuprinzător decât ceea ce privim, poate și asta a ținut doamna Sofia să ne transmită. Bine de luat aminte. După comentariile de aici, cred că poți reda poemului acea „semnificație” și acel sens. O spun cu drag.
Discurs despre, ea, temătoare, tremurândă, zbuciumată, cu puțină speranță la final. Poemul transmite starea dorită de autoare, prin metafore interesante, dar fără fior liric. Nu mai era mult... păcat! Ceea ce taie fiorul liric, zic eu, e tehnica lirică descriptivă.
Dar am citit cu multă plăcere,
Sofi
Poezie care transmite, imagini si metafore frumoase. Am citit cu placere.
Cred ca s-ar putea renunta la unele cuvinte, ca sa ramana esenta. Forta poeziei ar creste. Ramane insa si asa o poezie buna.
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE