sun la 112
chem toate dorurile
să-mi acorde primul ajutor
nu e nimeni de gardă
mesageria bunăvoinței lipsește
un infinit de urgențe
așteaptă la rând pe un birou prăfuit
legată la ochi de povești fără nume
tastez în neștire cuvinte
cu sens necunoscut
să pot neutraliza interferențele
animalice ale lumii
la celălalt capăt al firului
se aude propriul ecou
de-am putea apela
la orice oră mângâierile mamei
am fi salvați.
Adaugă un comentariu
Rezonez.
da Coza
Vasilisia, ai dreptate! Mulțumesc frumos pentru apreciere! Cu drag!
la celălalt capăt al firului
se aude propriul ecou
de-am putea apela
la orice oră mângâierile mamei
am fi salvați.
Ceva similar cu ceea ce a circulat zilele acestea pe facebook - când ești în primejdie, sună-ți părinții. Ei sigur te vor salva. Doar că, în multe cazuri, părinții nu mai pot răspunde. O poezie emoționantă pentru care te felicit.
Mulțumesc frumos pentru lectură și aprecierea poemului, dragă Sofy! Da, este revoltător și regretabil ce s-a întâmplat.
Cu drag!
Dragă Mihaela, mulțumesc pentru popaș și apreciere! Cu drag!
112 îmi merge la suflet! Atât de gentil surprins evenimentul și singura speranță într-o lume surdă. Admirație, Lavinia!
Impresionant, Lavinia. Cu atât, cu cât știm și suntem oripilați de ceea ce s-a petrecut săptămâna trecută.
Cât de simplu și de real ai găsit rezolvarea în ultima strofă! Numai mama, doar mama.
Un poem frumos și bine conceput.
Am citit cu multă plăcere,
Sofi
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE