E toamnă...

[Tudor Cicu]

E toamnă...

 

E toamnă și copacii, în parc, sunt tot mai goi

Și toți de tine-ntreabă, nu spun de amândoi

Iar frunza răvășită se-așteaptă uneori

Să îmi ridic iar tocul și chiar să scriu cu nori.

 

În fiecare urmă cândva ghiceam povești

Acum pe-alei se-ngână doar greierii cerești

Perechi îmbrățișate nu mai tresar sub ploi

Și nici pe bănci, azi, stele nu cad pe alții doi.

 

De unde întâmplarea să pierd cheia din vis

Fiindcă mi-au pus în scaldă doar floare de cais,

Ori, profeți ursita... și-al toamnei glas nocturn

Sub lacăt să-mi țin versul, ca pe-un proscris în turn?

[Tudor Cicu]

...când tăcerii i se vor auzi puii în noapte probabil voi închide poezia în turn. Mai e până atunci... Totuși, mesajul nu e întâmplător, doamnă Constanța Popescu. (Interesant acum: cândva am și scris o cronică pentru poeta Constanța Popescu din București la o carte de poezie, chiar i-am dăruit două din cărțile mele, dar să fi primit un cuvânt de mulțumire?; nu m-am gândit că o va face tiza ei). Cu drag.

[constanta popescu]

nu, nu ține versul sub lacăt, lasă-l să zboare spre noi, astfel ne tratăm sufletul prin și cu poezie!