Glonţ fractal

[Ion Lazăr da Coza]

 

n-am întrebat pasărea ce-i zborul

n-am întrebat peştele ce e înotul

n-am întrebat lupul ce-i fuga

şi nici pe melc ce este-ncetineala

n-am întrebat vântul ce-s frunzele sau crestele

hărtănite ale munţilor

n-am întrebat fotonul ce e lumina

ori pe liliac ce-nseamnă întunericul

ce e floarea n-am întrebat albina

şi nici pe vierme ce e hoitul

pe mosc ce e parfumul de mosc şi pe calota polară

ce este aisbergul n-am întrebat

n-am întrebat vulcanul ce e tăciunele care

încălzeşte vatra orfanilor

şi nici ţeava puştii ce e glonţul ce tocmai o părăseşte

n-am întrebat

n-am întrebat

eu de ce-s întrebat ce sunt

 

zbor înot fugă încetineală

frunză munte lumină sunt

sunt întuneric floare hoit parfum de mosc

aisberg tăciune

glonţ

glonţ

glonţ

dar mai ales tristeţe

[Dolha Paul-Alexandru]

Mi-ați amintit de Victor Ion Popa. În romanul său „Floare de oțel” zicea despre glonțul pe care-l primise în abdomen, că era ca o sămânță ce-a încolțit în el și de-acolo a răsărit o floare roșie și frumoasă :)

Deosebită poezia, încântat de lectură

Paul

[Nikol MerBreM]

Oh, câtă rezonanță! Poate doar de aceea mi se pare una dintre cele mai adânci poezii scrise vreodată! Cu siguranță, exagerez dar asta doar pentru că glonțul mi se potrivește perfect !