Undeva, în alt timp, în alt colţ de lume, a început să plouă

[Oana Covaci]

Plouă cu nu-uri mari, ascuţite şi tari, direct pe asfaltul din faţa mea
Unii ar spune că sunt de gheaţă
Eu aş zice că sunt sloiuri de rostiri care bântuie
lovindu-se de mine ca de un melc fără cochilie

Dacă aş întinde mâna, mi-ar ploua în mijlocul palmei,
străpungându-mă ca pe Iisus în vinerea mare
Şi aş şti atunci cum se simte pe pielea mea un cui ruginit

Dacă aş întinde piciorul, mi-ar cădea între metatarsiene
nemaiauzite de durere nu-urile plouate

Tu, mi-ai mângâia totuşi umbra ferită de ploaie
Cu mâna pe care-ţi curg şiroaiele de măciulii goale ale florilor pe care mi le-ai promis
Eu… ei bine, eu mi-aş deschide braţele sub ploile dintre poli
mi-aş strânge picioarele şi umbra la piept
aşteptand un alt timp, dintr-un alt colţ de lume
să vină
să mă lovească cu altoiul fiinţei tale reinventate din nu-urile acestea
devenite acum piticele albe ale fostei mele răstigniri în cuvinte

[Valeria Merca]

Am citit cu placere. Admiratie, Oana!

[Ion Lazăr da Coza]

O superbă poezie cu metafore viguroase.

da Coza