apa şi ceaţa

labirinturi ce nu-mi dau loc

să-mi declar trecerea

sunt umbră a luminii neîncepute

îmi atingi moalele capului

şi copitele aburirii mă sfărâmă

 

fug

mă-nchid în ochiul de apă

iar graiu-mi trece într-o adâncă secetă

bulgări de sare lovesc aripile fluturelui

în rama caldă a icoanei

pânza îşi plânge tortura

mă deprimă pribegiile nesfârşite ale poeţilor

sunt ca nişte copilării pedepsite 

să-şi ţină braţele deschise

 

şi lor ca şi mie

se va-ntâmpla

pentru un strop de linişte

ne vor resorbi din absenţă

în alunecusul fascinant al minţii

vor dezgropa opreliştile uitate

din genunchii roşi ai cuvintelor

 

dacă-mi desenezi bucuria în susurul lunii

o clipă aş putea să-mi măsor lutul

 

ştii

privirile lungi

nu încap în apele adânci

şi nici în palma de ceaţă

sub care mi-ai înfipt stările

mai am o iarnă-nflorită

cu degete de plutitoare morţi

în care nu-mi vei putea ghici prezenţa

 

şi iar mă-ntorc în mine

ca şi cum m-aş arunca

în prăpastia deschisă pe creierul mic

 

când umbra-mi prinde viaţă

în sângele timpului

zări pofticioase trag soarele-n eclipsă

punându-mi piedică plecării

 

 

 

Vizualizări: 77

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Septembrie 17, 2014 la 10:01am

A trăi între praguri... Din punctul tău de vedere concepția de a trăi este o repetiție a zilelor, a faptelor, umbrite de nori existențiali, mai ales în tagma poeților. Croiești drum spre dincolo... dar mai există un bob zăbavă.

Poem trist, melancolic, dar puternic metaforizat, reflecțând stări lirice.

Am citit cu deosebită plăcere!

Sofy

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 22 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog adam&eva, cum ar veni! a utilizatorului petrut dan
cu 24 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 29 minute în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog adam&eva, cum ar veni! a lui petrut dan
cu 37 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog adam&eva, cum ar veni! a utilizatorului petrut dan
cu 37 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog adam&eva, cum ar veni! a utilizatorului petrut dan
cu 54 minute în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ne-ntoarcem... a utilizatorului gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog adam&eva, cum ar veni! a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog adam&eva, cum ar veni! a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog adam&eva, cum ar veni! a lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog când toamna te îmbracă în verde a lui Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de petrut dan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog când toamna te îmbracă în verde a lui Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Teatru absurd a lui Dan Mitrache
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Ne-ntoarcem... a lui gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog adiere a lui Dinca Valerian
cu 2 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog când toamna te îmbracă în verde a lui Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor