Nu-mi frânge visul, 
nu ucide clipa!
Vreau să zbor chiar dacă 
aripa-mi
sângerează;
să te cânt în vise
şi să te plâng
de bucurie.
Lacrimile mele îţi vor dărui
un curcubeu
de speranţe.

Spune-mi,
că sunt frumoasă
chiar dacă mi-au apărut
ghiocei la tâmple.
Poţi să şi minţi din dragoste
pentru mine;
eu voi crede 
că încă mai sunt.
Voi înflori în toamnă
precum cireşul 
din faţa casei noastre,
primăvara şi am să fiu
doar pentru tine,
mireasa de flori
pentru valsul
vieţii în doi.

Vizualizări: 161

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe August 17, 2013 la 9:37am

Speranţa în intesnitatea iubirii şi în menţinerea ei peste timp... De fapt este una dintre temerile feminine şi dorinţa de a opri timpul, pe la o anumită vârstă. Dar nu ţine mult, am ai spus undeva. Este o criză a vârstei... după care intervine a doua natură, obişnuinţa.

Poem este frumos, dar destul de simplu. Însă uneori simplitatea este ceea ce aduce bineţe sufletului. După prima frază, primele două versuri se cere semnul exclamării nu punct şi virgulă şi mai ai şi în alte ipostaze.

Oricum am citit cu sufletul, Sofy!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog adiere a lui Dinca Valerian
cu 39 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Mortul necunoscut a utilizatorului Grig Salvan
cu 40 minute în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog când toamna te îmbracă în verde a lui Vasilisia Lazăr
cu 53 minute în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Mortul necunoscut a lui Grig Salvan
cu 55 minute în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog geneza a lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog geneza a utilizatorului petrut dan
cu 2 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cimitirul stelelor de altădată a utilizatorului Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog (Cratima poeziei) a utilizatorului Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Valeriu Anghel a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Valeriu Anghel îi place postarea pe blog când toamna te îmbracă în verde a lui Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Valeriu Anghel a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog geneza a utilizatorului petrut dan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Valeriu Anghel îi place postarea pe blog geneza a lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Hâtra (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 4 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor