Reverie albastră

[gina zaharia]

cântă-mi ramură de suflet

repetă-mi colindul din seara

în care tremurau stelele

privindu-ne

n-am reţinut versul de roșu intens

devenise prea repede torţă

şi a dispărut

poate pentru că a înflorit deodată

în culori tainice

 

cântă-mi albastru singuratic

ştiu că te strigă marea

dar fixează o altă distanţă

pentru întâlnirea secretă

din culorile tale se vor naşte viori şi poeme

cât pentru freamătul multor valuri

ce şi-au pierdut surâsul

în troienele timpului

 

sculptează-mi inima în flori de timp

apoi dă-i drumul să zboare cu noi

pretutindeni

să se-nalţe ziduri

pe care să le înţeleagă toţi trecătorii

care știu îmbrățișa valsul

pe scări enigmatice

[gina zaharia]

Georgeta, nu-mi găsesc cuvinte pentru a-ți mulțumi.

Îmi place să cred că sunt o pagină din albumul de lut și ecou limpede...

Cu prietenie,

gina

[gina zaharia]

busuioc de zori

 

mă voi preface în scoică pentru o noapte
am auzit că ţărmul tău nu are felinar
nici iluzii dezlănţuite
în sunete sparte pe stânci adormite

mă voi furişa în tăcerea valului orb
scrisă pe sâmburi de timp
îi cunosc farmecul
e mirajul cetăților dintre nori
are filele roase de nelinişte
şi un nume profund

la miezul nopţii îmi voi rosti rugăciunea
zidită în mine
apoi voi continua să învăţ
jocul de fluturi pe câmpiile polare

doar vuietul va veghea răsăritul

într-o simfonie fără cuvinte

 

dintre toate perlele ai ales busuiocul de zori

[gina zaharia]

Any, știu că asculți șoaptele albastre pe treptele serii sau în ecoul dintre prăpăstii de dor...

E atât de bine să ai atâția prieteni dragi lângă tine!

Mulțumiri, cu drag

[gina zaharia]

și mai am  rădăcinile fagilor

care au înconjurat pădurea

într-o zi de iarnă

cu soare intens...

îmbrățișări, Maria!

[Any Dragoianu]

Pentru amandoi 10 cu felicitari!

[Belean Maria Ileana]

N-am sigilii la porţi,
umbrele pot frânge crengile senine
dar mi-am sculptat din timp
un surâs
între doi paşi,"

versuri sublime asezate cu maestrie langa un tablou superb...felicitari dragilor

[mihai catruna]

[Georgeta Resteman]

O inimă, operă de artă încrustată cu flori de suflet şi scăldată în culorile curcubeului: aceasta eşti tu, Gina Zaharia! Cu drag,

[gina zaharia]

Din inima mesagerului

 

La porțile sufletului
s-a aprins umbra unui mesager,
mi-a spus că marea e singură
iar liniştea-i împărţită în vitralii de gânduri
şi pereţi de lut.

În scorbura unei idei - 
o masă de scris
şi o năframă pe care alunecau stelele,
suspină;
le recunosc, le-am strâns în pumnul meu
cu patima dintre stânci şi izvoare
când am îngropat oceanul culorilor
în nisipuri.

N-am sigilii la porţi,
umbrele pot frânge crengile senine
dar mi-am sculptat din timp
un surâs
între doi paşi,
peste umăr văd marea dansând
în lumină,
îmbrăţişând cerul…

Spre apus se adună ploile
în ochii de trecător fără perelină,
vârstele viselor sunt scrise pe aleile zorilor
ca un recensământ al sufletului.

Într-o zi, păsări ascunse-n cascade
vor răspândi zborul uitat în acel templu
cu pereţi de cerneală;
vor fi martori
când inima-şi va dezbrăca parfumul
pe aleile singuratice
din inima mesagerului.

[gina zaharia]

A veșniciei tale răsfățată doamnă...

 

Sosirea mea ar fi adus pe-o rugă
Holde rămase-n câmpuri neculese,
Aș fi venit dar aș fi pus pe fugă
Atâtea zvonuri despre lacrimi șterse.

Tu știi că am rămas la poarta mare
Pe rug de zori cu straie de cuvânt,
O stea ce plânge seara-n depărtare
Și-ți cade-n brațe ca un fir de vânt.

Te-am mângâiat cu timpul meu alene,
Ți-am prins tăcerea-n ziduri de lumină,
Am pus credința-n focul fără lemne
Și-am alungat ninsoarea cu furtună.

O clipă am fost tu, numai o clipă,
Era așa devreme și târziu...
Simțeam o rană verde pe-o aripă
Și tare aș fi vrut atunci să-ți fiu

Tot ce-ai visat pe margine de ape
Și ai cuprins în nostalgii de toamnă,
Dar mă semnez cu trecerea pe șoapte:
A veșniciei tale răsfățată doamnă...