Reverie albastră

[gina zaharia]

cântă-mi ramură de suflet

repetă-mi colindul din seara

în care tremurau stelele

privindu-ne

n-am reţinut versul de roșu intens

devenise prea repede torţă

şi a dispărut

poate pentru că a înflorit deodată

în culori tainice

 

cântă-mi albastru singuratic

ştiu că te strigă marea

dar fixează o altă distanţă

pentru întâlnirea secretă

din culorile tale se vor naşte viori şi poeme

cât pentru freamătul multor valuri

ce şi-au pierdut surâsul

în troienele timpului

 

sculptează-mi inima în flori de timp

apoi dă-i drumul să zboare cu noi

pretutindeni

să se-nalţe ziduri

pe care să le înţeleagă toţi trecătorii

care știu îmbrățișa valsul

pe scări enigmatice

[gina zaharia]

o femeie despletește stări pe fruntea cerului

pasul ei, încrezător și misterios, amintește despre cetățile cu ziduri de plumb pe care le cucerise la revărsarea zorilor

teama îi va fi ultima petală de care se va atinge, punct și virgulă la intersecția luminii cu jertfa descântecelor 

așadar, o femeie tace într-un  paragraf original

singură privirea îi este fulger...

rinocerul din tabloul pictorului m-a determinat să fiu năvalnică, Sofy:))

îmbrățișări, cu drag

[Sofia Sincă]

Năvalnici în vers şi penel... Muza dictează, mâna execută... pentru a nu pierde clipa.

Însă nu ştirbeşte cu nimic vibraţia cuprinsă de frumos.

Am admirat, Sofy!

[gina zaharia]

S-a întâmplat să vină tornada peste ploaia cu hohot de râs, Maria. Probabil că a făcut ecou prin clepsidrele învățate să fotografieze lumina unui gând.

Mulțumim pentru gândul tău drag. Week-end minunat!

[Belean Maria Ileana]

heiii... trebuie sa tinem si noi pasul cu voi!:D

Gina, versurile tale furtuna in margini de suflet, unde lumina asteapta in tacere trecerea ruinelor...felicitari!

Mihai, fiecare pictura este o clipa ratacita in ploi si incertitudini...dar sunt superbe... felicitari!

[gina zaharia]

Tornadă și foc

 

Trecuse de zece. Abia începuse tornada,
se plimba focul prin stejari doborâți,
un zidar desena tone de vise pe sticlă
inventând un record de-așteptare pe stânci.       
În albii de lut, figurine perechi
chicoteau îmblânzirea tornadei pe cer
și parcă cetățile vremii dansau efemer
în clepsidre de ger.

Ce vechi calendare-nchideau vis de ceară,
ce faguri de stări, ce cuburi de gând!
Treceau râuri vrăjite în sete amară
și fiecare avea o torță arzând.
Vorbisem cu pacea să-mi scrie în palmă
atingerea clipei ce-n zori s-a trezit,
o pasărea oarbă prindea peste vreme
un zbor înzecit.

Coborâsem să trec peste maluri cuminți
tornada cu voce de sare,
împletisem o viață la ea, îmi ieșisem din minți
și-o credeam mai degrabă
o stea urcătoare!
Păstrez umbra ei într-un gram de cuvânt
mă știe pe nume, mă știe izvor,
zidar pe ruine în pagini de vânt
și-n haină de dor.

Minunat, artistule, minunat!

[gina zaharia]

Plouă în mine cu hohot de râs

 

Ploua în păduri uitate în mine,
ploua ucigător de cuminte,
mă rugam să nu vină potopul
să mi te-alunge din minte,
era noapte şi tot încercam
zidul cetăţii de ceară
când prin ierburi otrăvite zăream
doar o umbră uşoară.

Am ucis rădăcina unui curcubeu
din munţii de zahăr
apoi am ascuns-o într-un templu ateu
de mine s-o apăr,
mi-era întuneric şi nori plămădeau
licori pentru mâine

demențiale culori mă minţeau

că încă mi-e bine.

Plouă în mine cu hohot de râs
despletind anotimpuri amare,
ca un ecou mă-ndrept spre apus
pe un râu de-ntrebare;
curând că mă voi opri într-un pod
de nori şi cenuşă.
Și iarăși e ploaie pe nord         

cu maluri
în visul-cătușă!

 

Mihai,  e ploaia de octombrie, ploaia pașilor de cleștar...

 

[mihai catruna]

[mihai catruna]

[gina zaharia]

și eu frumuseții tale, Any!

[Any Dragoianu]

ma inclin frumusetii voastre!