Reverie albastră

[gina zaharia]

cântă-mi ramură de suflet

repetă-mi colindul din seara

în care tremurau stelele

privindu-ne

n-am reţinut versul de roșu intens

devenise prea repede torţă

şi a dispărut

poate pentru că a înflorit deodată

în culori tainice

 

cântă-mi albastru singuratic

ştiu că te strigă marea

dar fixează o altă distanţă

pentru întâlnirea secretă

din culorile tale se vor naşte viori şi poeme

cât pentru freamătul multor valuri

ce şi-au pierdut surâsul

în troienele timpului

 

sculptează-mi inima în flori de timp

apoi dă-i drumul să zboare cu noi

pretutindeni

să se-nalţe ziduri

pe care să le înţeleagă toţi trecătorii

care știu îmbrățișa valsul

pe scări enigmatice

[gina zaharia]

Diamant ghimpat

 

A înghețat nectarul în cupa cu ninsori,
vulturii și-au făcut rondul
pe sufletul mării
pictore,
aveai destule culori să le transformi penajul
în diamant ghimpat,
și grâne aveai – mătăsuri fine pe care le-ai împărțit
punctelor cardinale,
sfâșiindu-le.

Ai închiriat prima corabie pe lacrimi polare,
nordul ți-e frate,
te-am auzind șoptindu-i un poem
cu destinație imprecisă;
în dinastia fagurilor
ai inventat somnul trandafirilor albi,
și ce devreme au înflorit
într-un sărut orb! (din zodia luminii)

Răsucește busola spre orizontul
în care deșertul dă roade,
ți-am găsit brățara în praf de curcubeu,
copitele umbrelor n-au strivit-o,
o prind în ramul cerului
să redevină stea!

Pe stea e sculptat numele tău!

 

[gina zaharia]

Fotografi de stări, din unghiuri diferite, prind albastrul într-un album.

Mulțumim că ne însoțești, Gerra!

[gina zaharia]

Mulțumesc, Dan! Florile timpului au culorile inimii mele.

[chindea maria elena]

Întâlnirea cu divinitatea într-o reverie albastră neîncetată! Drag de tandemul vostru sorocit de Moire! Îmbrăţişări de verde şi violet! Gerra

[SPRINCENATU DAN]

sculptează-mi inima în flori de timp

apoi dă-i drumul să zboare cu noi

pretutindeni.

Superb , felicitări Gina .!

[mihai catruna]

[gina zaharia]

Zodiacul culorilor prin valuri de cuvinte, așa cum îl percepe ochiul călătorului din mine și templul pe care sunt etalate izvoarele artistului, cu nesfârșire cu tot!

mulțumim, domnule Goga!

[gina zaharia]

ostatic

 

nu am nimic cu furtunile
sunt ale mele
le-am dat un nume şi o mare cu mine
în care să se îmbete

când scriam aceste versuri
purtam rochie cu umerii goi
și linişte

cu şoapte deschise
lângă fântânarul de veghe

îmi spărseseşi pieptul cu privirea
nu m-ai lăsat să vorbesc
despre braţele întinse dincolo de simboluri
sau despre acele inimii
marcate cu roşu

devenisem instantaneu o moleculă
din aerul tău
mă respirai pe furiş
şi-ţi spuneai că-s ţărmul pe care adorm

valurile îndrăgostite

doar o clipă am gustat miezul macilor
în sabia luminii
apoi am devenit sâmbure
în deşertul orbilor

 

(singurul val de care mă tem e ostatic)

[gina zaharia]

tabloul care a venit reprezintă magia furtunilor din temnița în care clocotesc, răsăritul și apusul, deopotrivă, Maria! mă bucur că treci, odată cu mine, pragul acestei dinastii nuanțate.

[Belean Maria Ileana]

în parcul dintre zile
sărbătoarea îşi plimba filele prin fereastra sufletului"- iar tabloul vine ca o completare perfecta a starii de incertitudine... tumult... las tacerea sa vorbeasca