Amintiri

[BOTICI GABRIELA]

Sonet CVII 

 

Pe rafturi fragile stă timpul, în cupe de-argint, ordonate

Cu viețile stinse în noapte. E grea rătăcirea prin ele.

Candela aprinde lumina, se-nalță încet către stele,

În gânduri, cu izul tăcerii, cel vechi își ia locul în spate.

 

Ecoul ascuns în cuvinte răsună în clipe rebele

Și tot ce a fost se întoarce în porții mărunte, curate,          

Cu vocea căruntă, pustie, pierdută sub vântul ce bate

Uitarea de visuri și lacrimi, durerea nu poate s-o spele.

 

Îmi picură noaptea în sânge, la ore ce nu țin de mine,            

Mă trece prin casa pustie, prin locuri cândva colorate.

Păpușa cu suflet de pânză privește acum prin ruine

 

Și rana, uitată de vreme, n-aude, să plângă nu poate,

Din ochiul de sticlă nu curge nici zâmbet, nici răul, nici bine

Dar inima mea, încă vie, tânjește spre clipe purtate.

[Mihai Katin]

o reîntoarcere  la  lumea  sunetului  într-o  atmosfera  gri   și   de o  nostalgica  apăsare  ,subliniez   ca  excepționale   în  substanță și  viziune;

Îmi picură noaptea în sânge, la ore ce nu țin de mine,

Mă trece prin casa pustie, prin locuri cândva colorate.

Păpușa cu suflet de pânză privește acum prin ruine

[BOTICI GABRIELA]

Mă bucur din tot sufletul. Vă mulțumesc frumos.

[Stanescu Valentin]

Doamnă Gabriela, am citit de mai multe ori sonetul Dumneavoastră în care Inima se zbate deasupra Minţii în căutarea clipelor curate... Gândul m-a dus spre un pseudo-sonet pe care l-am scris într-o noapte plină de întrebări fără de răspuns. Vă rog să îmi permiteţi să-l fac pereche sonetului Dumneavoastră. Vă mulţumesc pentru ocazie întâlnirii gândurilor noastre...

 

Plânsul nopţii se răsfiră şi se-aşază rouă-n iarbă,

spălând cerul dimineţii, clipa noastră de trezire

la realitatea dură, un ocean ce stă să fiarbă

peste ţărmul fricii noastre pentru supravieţuire.

 

Un copil priveşte-o floare, se gândeşte la albină,

gându-i zboară în plăcere către fagure şi miere,

un bătrân priveşte-o floare şi-n adâncul lui suspină…

gându-i scade lin amurgul către şoapte şi tăcere.

 

Clipa urcă-n trupul tânăr expandând în visuri multe

făurite efemeric de un gând care emană

din dorinţa de a  avea, pentru care să exulte…

 

Clipa cade-n trupul palid închizând iluzii mii

făurite în risipă de gândirea cea umană

când dorinţa de a avea a stins visul de a fi...