A plouat azi noapte cu găleata

[Maria Mitea]

Cum să ajungi în America
Și să nu vorbești cu mama ta,
Când știi cât de mult își dorea să vadă lumea,
Cât de mult visa să-noate-n ocean,
Cât a grijit grădina, a plantat copaci,
Tăiat via,

A semănat vise,
Și-n iarbă
Și-n prunci,

În ochi de cuci,

Cum să ajungi în America
Și să nu vorbești cu mama ta când te uiți la cer
Iar vorbele ei sunt mană cerească,

Sfântă ca țara unde te-ai născut,
Sfântă ca ploaia din cer,
Un Dumnezeu
Când doar adierea ei te mai ajută să atingi pământul,
Să-l simți,
Să-l cuprinzi,

Mamă ă ă ă ă ă ă

A plouat azi noapte de-ai fi zis că vine potopul,
Mi-am adus aminte cum puneam găleți sub streașină,
Strângeam apa de ploaie să ne spălăm pielea, hainele,
părul,

Cum să ajungi în America
Și să nu vorbești cu mama ta,
Cum să n-o strigi

Mamă ă ă ă ă ă ă ă ă ......

Nici o țară (bogată) din lume nu-ți seamănă

[Monica Pester]

Prozaismul acestei bucăți de scriere imi pare o mască ce ascunde ca o țesătură deasă emotivitatea și sensibilitatea unui povestitor care, ca și în alte dăți, ne vorbește cu patimă reținută dar plină  de duioșie, străbătând amintirile ca să ne ducâ în universul tinereții sale. Stilul simplu și alert de povestire este o capcană întinsă sufletului nostru pentru a ne umple la rându-ne de prețiosul sentiment de omagiere a Mamei.

Minunat !

Maria,

[Stanescu Valentin]

Maria, revin cu un comentariu stârnit profund de poemul tău.

 

Acum ţin să îţi mulţumesc pentru că ai postat. Stau de câteva zile cu două seturi de trăiri şi aştept să treacă în infinit penultima postare să aduc aici gânduri de ultim moment. Din două nu ştiu pe care să o aleg. Până-n urmă tu ai hotărât. Va fi  Ceas de tihnă în Parepa. Acolo e o mănăstire în care am simţit atingerea clară pe umărul stâng a unei mâini venind din spatele meu pe când eram singur în biserică iar după câteva secunde întorcându-mă nu era nimeni... Mulţumesc încă odată!