Străină, totuşi (Ion Lazăr da Coza)

[Vasilisia Lazăr]

Cu pasul tău

ai putea să-mi străbaţi pasul,

Cu mâna ta ai putea

să mângâi ca şi mine

nisipul din clepsidră când

prin părul tău îmi răsfir degetele,

Cu gândul tău

ai putea să-mi străbaţi fiorul

când te privesc,

Buzele tale ar putea să

şoptească cuvântul meu

negândit şi tot

ce fac

ai putea face, dar

nu vei descifra nicicând

acest poem încrustat pe inima mea întristată.      

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc mult, Monica, frumoase versuri! Drag!

[Costel Zăgan]

Și totuși poezia-i salvatoare: așa gingașă cum este!

[petrut dan]

„Cu pasul tău ai putea să-mi străbați pasul” - un vers pilot de la care întreaga scriere își trage forța și reprezentarea unei iubiri și a unui poem cu care nu se poate concura, pentru că sunt prea multe elemente ce compun structura ca de diamant a unei iubiri despre care se poate spune că deja a învins, un poem memorabil&antologic în aceeași măsură, este ceva timp de când nu mi-a plăcut un poem de dragoste așa de mult încât să cred că mai există creații ce vorbesc despre acest subiect fără să-i strice nimic din frumusețe, valoare sau importanță, ba dimpotrivă să-i adauge, cu admirație!  

[Ada Nemescu]

Contopire, acesta-i cuvântul!

pas în pas, palme întâlnite pe firele timpului din clepsidră, și totuși un praf de tristețe aurind o iubire fără granițe.

aDa

[Monica Pester]

Cu versul tău puteai hrăni o lume

Și cerul peste noi l-ai fi adus,

Acum ești în neant, pe altă culme

Să ne-amintești cum îngerii te-au dus...

Prețuire, Lisia, pentru cinstirea memoriei.