scrisoare de dragoste

[Belean Maria Ileana]

 

nufărul înflorește

prin viscol, ploi si ger

fulgi albi de zăpadă cântă simfonia inimii

litere efemere prin viată, șoptesc:

nu poți atinge apa iubirii, doar prin îmbrățișare

nu poți atinge focul iubirii, doar prin dăruire

nu poți să ții in frâu vântul iubirii, doar s-o eliberezi

apa, focul, vântul conviețuiesc netulburate pretutindeni

nufărul calcă desculț, smerit

numărând pașii prin zăpadă...

este senin si prea alb

scrisoarea bate la ușa ta…

dacă mă vezi îngenuncheată, mă vei găsi în cei născuți

dacă mă vezi în mormane de noroi, nu întoarce privirea

dacă mă vezi aruncată, scutură-mi mâna de nisip, nu mă huli

deschide ochii să mă vezi… pe tronuri și nimicuri

pot să am capul plecat, sau privirea tăișuri

eu sunt în toate fricile și în tăria prezenței

nufărul calcă desculț, smerit

numărând pașii prin zăpadă

este senin și prea alb

scrisoarea bate din nou la ușa ta...

pașii mei ajung la tine

de ce m-ai urât tu în ignoranță,

de ce m-ai iubit în ignoranță,

pentru că mângâierea sufletului arde?

sub talpa ta, cunoașterea plânge

eu sunt viața… chiar dacă mi-ai dat multe nume

mă cauți și mă alungi în mii de cioburi în orbirea ta

mă alungi din înțelegerea ta și te ascunzi după himere

timpul ți se împarte porții

nu lăsa clipele dintre noi să se dividă

scoate forța măreției din micimea ta… să mă vadă

întoarce-te și îmbrățișează-mă

apa curgătoare în foc mistuitor dus scrisoare de cele patru vânturi

spre tine, iubire

nufărul calcă desculț, smerit

numărând pașii prin zăpadă

este senin și prea alb

scrisoarea bate încă o dată la ușa ta...

nu mă vezi parte din tine

nu-mi auzi șoaptele

semnat eu

sufletul...

[petrut dan]

''dacă mă vezi îngenuncheată, mă vei găsi în cei născuți

dacă mă vezi în mormane de noroi, nu întoarce privirea

dacă mă vezi aruncată, scutură-mi mâna de nisip, nu mă huli

deschide ochii să mă vezi… pe tronuri și nimicuri

pot să am capul plecat, sau privirea tăișuri

eu sunt în toate fricile și în tăria prezenței

nufărul calcă desculț, smerit

numărând pașii prin zăpadă

este senin și prea alb''

dpmdv, ăsta este poemul, nu că aș minimaliza celelate strofe, dar aici se concentrează poezia, părerea mea, cu drag!

[Mihai Katin]

nu mă vezi parte din tine

nu-mi auzi șoaptele

semnat eu

sufletul...  finalul este  sublim ,sunt  in  poem  trei  asa -zise  scrisori,o  lirica condusa   bine   spre a construi  un  mesaj    al   unirii   cuvantului  poetic  cu  cel  nescris  din suflet...