Lună tristă, tristă, tristă, dac-ai ști că sub
cupola-ți
ginta omenirii calcă peste oase de granit
- oameni spulberați de bombe și copii cu vise șchioape ce-ngropați sunt în moloz -
ai zbura spre alte sfere rușinată de Pământ.

Satelit al lumii oarbe ce-i vândută lui Satan,
Tot argintul tău, preaclarul, în zadar îl văd poeții;
Lumea asta-a nepăsării cântă oda bucuriei
Sub un steag cu stele multe, rânduite circular.

O, voi farisei ce-n epoci nu veți ști cuvântul milă și nici verbul a ierta,
vă cunoaște Universul de atâta răutate și
Golgota lui Christos;
Stați pe vine precum lotrii ce așteaptă un semnal,
Să mușcați și să ucideți sub mascatul cor al lumii.

Nu mi-e mâna astăzi demnă, să vă sfârtec în bucăți,
Iar atomii voștri negri să-i suspend în vârful țepei;
Nu mi-e numele de Țepeș, și nici neamul sângeros
Altfel - Doamne, vă păzească! - ați fi oale și ulcele.

Lună tristă, negru sânge, dac-ai ști că sub
cupola-ți
rămășițele de oameni se tot zbat ca să existe, unduind în van măslinii,
ai veni cu-arginții Iudei să răscumperi omenirea și s-o pui de-a dreapta crucii.

Vizualizări: 237

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de gabriel cristea pe Decembrie 3, 2023 la 3:12am

Mulțumesc de apreciere, Amanda! 

Comentariu publicat de gabriel cristea pe Decembrie 3, 2023 la 3:11am

Dane, mulțumesc de comentariu, apreciere și timpul acordat poeziei! Să sperăm...

Cu aceeași camaraderie! 

Comentariu publicat de gabriel cristea pe Decembrie 3, 2023 la 3:07am

Mulțumesc, Chris, pentru apreciere! 

Comentariu publicat de gabriel cristea pe Decembrie 3, 2023 la 3:05am

Mulțumesc, Grig, pentru comentariu! Să sperăm că acești corbi nu vor fi la nesfârșit în vârful lanțului trofic! 

Comentariu publicat de gabriel cristea pe Decembrie 3, 2023 la 2:53am

Doamnă Maria Elena Chindea, mulțumesc de apreciere! Și pe mine mă bucură faptul că mai există oameni ce rezonează intens la zbaterea acestei flăcări! Onorat de comentariu! 

Comentariu publicat de gabriel cristea pe Decembrie 3, 2023 la 2:43am

Mulțumesc, Gina! Bine că nu sunt peltic sau bâlbâit, să am dificultăți la recitate. :) Cred că poezia, câteodată, trebuie să aibă rolul unei șarje de cavalerie sau unui atac la baionetă. 

Comentariu publicat de gabriel cristea pe Decembrie 3, 2023 la 2:33am

Lisia, mersi de timpul acordat lecturii și apreciere! Chiar nu pot să scriu altceva în această perioadă de malaxare a ființei umane. E un timp în care poezia coboară în tranșee... 

Comentariu publicat de gabriel cristea pe Decembrie 3, 2023 la 2:24am

Alex, mulțumesc pentru comentariu și apreciere! Decât să bat cu ciomagul mai bine o fac cu versul. De multe ori doare mai tare! :) 

Comentariu publicat de gabriel cristea pe Decembrie 3, 2023 la 2:22am

Mulțumesc, Monica, de apreciere! E doar revoltă, nu sunt capabil de ură și răzbunare, altminteri aș fi ca ei. Câteodată, cuvintele sunt mai puternice decât rafalele de mitralieră sau rachetele. 

Comentariu publicat de gabriel cristea pe Decembrie 3, 2023 la 2:16am

Mulțumesc, domnule Ioan Stoian! Astfel de poezii se nasc din revoltă, intempestiv, și-atunci versurile curg precum zăpoarele ce rup fragmente de suflet. 

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1000 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog De vorbă cu moartea a lui Grig Salvan
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Deznădejde a utilizatorului C.Titi Nechita
"Mulțumesc frumos, d-le Grig Salvan pentru popas și rezonanță!"
cu 6 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De vorbă cu moartea a utilizatorului Grig Salvan
"Stimate Domnule Grig Salvan,        Presupun că acest dialog poetic și sumbru…"
cu 8 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dacu

Dac-aș ști...

Dac-aș ști cine-i FemeiaCe de YAHWE îmi fu dată,Aș avea acuma cheiaLa ce-am fost... și-oi fi…Vezi mai mult
cu 10 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Și dacă... a utilizatorului Monica Pester
"O poezie cu un ușor aer mistic, optimistă..."
cu 17 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De vorbă cu moartea a utilizatorului Grig Salvan
"Sensibil până la lacrimi!"
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog De vorbă cu moartea a lui Grig Salvan
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog De vorbă cu moartea a lui Grig Salvan
cu 20 ore în urmă
Monica Pester a partajat postarea de blog a utilizatorului Grig Salvan pe Facebook
cu 20 ore în urmă
Monica Pester a partajat postarea de blog a utilizatorului Grig Salvan pe Facebook
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog De vorbă cu moartea a lui Grig Salvan
ieri
Postare de log efectuată de Grig Salvan

De vorbă cu moartea

mă întâlnesc cu moartea din când în când- ce mai faci? mă-ntreabă ea surâzând- bine, încă mai fac o…Vezi mai mult
ieri
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De tine, moarte... a utilizatorului Rădița Răpeanu
"Sentimentul acut al morții îl trăim cu toții, mai ales după o anumită vârstă și mai…"
ieri
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Deznădejde a utilizatorului C.Titi Nechita
"Un strigăt de deznădejde și un semnal de alarmă scris „pe culmile disperării” vorba…"
ieri
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Deznădejde a lui C.Titi Nechita
ieri
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog File de amintiri a utilizatorului Monica Pester
"O viziune oarecum coșmarescă ce dă fiori, în tonuri dure și sumbre, dar și cu o aură…"
ieri
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte criminală a utilizatorului Costel Zăgan
"Investigația erotică oarecum „criminalistică” e suspecta noastră plăcere pe care o…"
ieri
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog ritual a lui Vasilisia Lazăr
ieri
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ritual a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"Această calmă reverie dintr-un ritual banal induce o stare de liniște și reculegere, un văl de…"
ieri
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog …sau poate a lui Maria Mitea
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor