Apusul răstignit

[Corneliu Neagu]

Am povestit în versuri câteodată

de țara cu povești nemuritoare

unde dispar copacii dintr-odată

sub cerul care plânge în izvoare.

Mor crengile căzute la pământ,

rămâne un deșert de disperare,

copaci răzleți, cu crengile în vânt,

se zbat lângă pădurea care moare.

Zburând departe, frunzele căzute,

rămase-n urmă după defrișare,

ajung deasupra sfintelor redute

ce stau de veghe încă la hotare.

Prin zidurile lor se-aud suspine 

purtând în ele marea provocare  

a gloriei străbune din destine

ce nu-și găsesc odihna trecătoare.

Ieșite-acum din mitice morminte,

rămase peste timp în neuitare,

ascultă plânsul doinei în cuvinte

rostite de pădurea care moare.

Biet trecător, cu sufletul rănit,  

și lacrima rămasă între pleoape,

privesc apusul zilei răstignit

unde dispar copacii dintre ape.

Din volumul de poezii DRUM SPRE ETERNITATE,

Ed. www.CORESI.ro (ePUBLISHERS.ro), București, 2019

 

 

 

 

 

[Rădița Răpeanu]

Vă mulțumesc pentru înțelegere și afect! Da, sunt un amalgam de stări, de doua zile mi-a plecat mezinul in Anglia la muncă... Offf... și nu am liniște, dehh, mamă! 

[Mihai Katin]

Am povestit în versuri câteodată

de țara cu povești nemuritoare

unde dispar copacii dintr-odată

sub cerul care plânge în izvoare....un inceput  extraordinar de poem  al amintirii,al  intelegerii vietii  ,a ceea  ce inseamna  trecerea  noastra prin aceasta mirifica  lume!

[Gabriela Raucă]

Versuri profunde, prin conținutul lor și clare, ca formă.

Un mesaj dureros, pe care inima cititorului îl simte, în adâncimea ei.

M-a impresionat minunatul poem, care exprimă atât de multă durere.