Prin vântul unduind grâie

[gabriel cristea]

Ultimele văpăi ale privirii tale
aidoma apusului sau răsăritului,
- doar Zamolxe poate ști -
războinicule,
se transformă în roua ierbii fragede
și-n zvăcnetul lostriței de Sargeția;
Pământul negru încolțește,
în pumnul tău pietros,
păsări de stejar,
veghind peste coloane fără sfârșit
- Porțile Raiului getic.

Nimic nu se pierde, barbarule,
graiul tău murmură prin vântul unduind grâie,
sufletul nemuritor e-n tămâie;
Simt cum visezi printre cetini țepoase
zăpezile munților treji
și colinzi pe versante de oase.

[gabriel cristea]

Mulțumesc frumos, Valeria Merca! Și eu mă simt bine, când pot aduce-n versuri bucuria.

[Valeria Merca]

O încântare și o bucurie este lectura poeziilor tale!

Admirație!

[gabriel cristea]

Mulțumesc și eu, Mihaela! Mă bucur că scânteiezi.

[Mihaela Suciu]

Minunată asociere cu străbunii daci! Pentru mine ești mereu o bucurie! Mulțumesc, Gabi!

[gabriel cristea]

Gina, mulțumesc pentru apreciere!

[gabriel cristea]

Mulțumesc pentru popasul getic, doamnă Sofia Sincă!

[gina zaharia]

sufletul nemuritor e-n tămâie;

Și-n hrana păsărilor adăpostite sub aripa lui Zamolxe...

Frumos, Gabriel!

[Sofia Sincă]

Un gând ancestral trecut prin prezent, mereu în căutarea ultimului adevăr. Poet legat de locurile sale natale, este unul care le-a cântat și preamărit, cel mai bine, scotocind cele mai vechi apusuri sau răsărituri. Totul este natural, nimic forţat, aşezat magistral în textele sale cu efecte calculate.

Deosebită admirație,

Sofi