Risipitorul luminii – In Memoriam, Ion Lazăr da Coza

A murit poetul, versu-i stă de veghe,

Lacrima luminii se preface-n sare,

Nerostit cuvântul strâns de aspra-i zeghe

S-a topit pe-altarul strâmt dintre hotare.

 

Posedat de temeri, prins în plasa lunii,

Prin furtuni de gânduri – veşnic chinuit,

Şi-a dorit s-aşternă  zorii-n hăul lumii

Plăsmuind nuanţe fără de sfârşit.

 

Cine să-nţeleagă plânsu-n strana nopţii,

Cui îi pasă oare,  de cât a trudit?

Într-o lume strâmbă şi sortită morţii

Zbuciumul  luminii astăzi s-a oprit.

 

Pasiuni, nelinişti stau închise-n carte,

Printre rânduri şterse – înfloresc iubiri,

Sar scântei din suflet până peste moarte

Parcă dă în clocot lava din trăiri.

 

A murit poetul, cineva  îl  plânge,

Liniştea se-nchină precum unui zeu,

Prin tăceri albastre –  luna se răsfrânge

Şi în cer suspină însuşi  Dumnezeu.

 

Draga mea Lisia, cuvintele sunt prea puţine pentru a-ţi spune acum  ceva. Mă voi ruga în taină ca Dumnezeu să-ţi dea puterea de care ai nevoie pentru a trece peste aşa o mare pierdere. Te îmbrăţişez!

Vizualizări: 164

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr (da Coza) pe Martie 16, 2020 la 11:51pm

M-a copleșit acest poem, Angelina! Să știi că te aprecia mult, aprecia enorm progresul tău. Doamne, nu știu cum de pot vorbi la trecut despre Ion. S-a împlinit o lună, ieri. Nu pot să cred că am putut trăi atâta timp fără el. Mulțumesc, Angelina! Și el îți mulțumește, știu.  :(((((

Comentariu publicat de Chris pe Februarie 27, 2020 la 7:53am

foarte frumos,ultima strofa este coplesitoare... :((((

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Februarie 19, 2020 la 8:46pm

„A murit poetul, cineva îl plânge,

Liniştea se-nchină precum unui zeu,

Prin tăceri albastre – luna se răsfrânge

Şi în cer suspină însuşi Dumnezeu.” - cu aceste versuri ai spus totul, dragă Angelina!

Te rog să mă crezi că am adunat atâta suferință și singurătate de la moartea soțului meu drag, încât simțeam că nu mai sunt în stare să mai primesc încă o durere ca aceasta. 

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Februarie 19, 2020 la 7:40pm

Minunat ai spus, Angelina!

Comentariu publicat de Nădejde Angelina pe Februarie 19, 2020 la 11:14am

Aşa este, doamnă Ana Cîmpeanu!

Vă mulţumesc!

Comentariu publicat de Nădejde Angelina pe Februarie 19, 2020 la 11:13am

Ne va lipsi tare mult, doamnă Sofia!  Ieri am trecut prin postările mele pe acest site şi i-am recitit comentariile. Era drept, sincer, iar recomandarile le făcea cu mult tact şi bunătate.

Exemple:

"Interesantă această paralelă între natură și trăirea poetei. Totuși poezia trebuie „vitaminizată”." sau Răzvrătire și nostalgie.

Poezie reușită dar o vreau mai puternică.

sau

Mă bucură că aţi înţeles (şi aţi acceptat!) rostul acestui site-cenaclu!

Apropo: înainte de ci se pune (cu foarte rare excepţii) virgulă.

Eu văd astfel punctuaţia şi diacriticele (dar poate şi micile defecte):

Aici a făcut o reaşezare a poeziei:

E toamnă, iubite,
Şi plouă cu lacrimi...
În suflet – furtună
Şi vânt.
Sunt pasărea tristă
Cu aripa frântă, 
Culcuş căutând
Pe pământ.
Iar inima, ca o maree,
Se zbate în valuri
Ce plâng.
Aştept pescăruşii să vină
Pe cordul rănit
De cuvânt.
Zăpezi vin se aşază
Pe frunte;
Şi anii nu-i ştim
De mai sunt.
Dar lasă-mi, iubite,
O Astă toamnă,
Ferită să fiu
De cuvânt.

"Sper că n-am supărat."

da Coza

Cum să mă supăr, Maestre? Aş fi vrut  să fiţi totdeauna alături de noi!

Comentariu publicat de Ana Cîmpeanu pe Februarie 18, 2020 la 1:57pm
Cuvintele sunt de prisos! În cer suspină însuși Dumnezeu, bine spus!
Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Februarie 18, 2020 la 9:35am

Știu cât l-ai iubit, Angelina. Ca noi toți. Și cât îi vom simți lipsa, știu...

Ai scris bine, ai scris frumos în memoria lui. Fiecare poet, care a postat aici, cel puțin o poezie, un text este dator să scrie una în memoria lui Ion.

Mulțumim!

Sofi

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un lan de trestii înfloreşte... a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 6 minute în urmă
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog Un lan de trestii înfloreşte... a lui Camelia Ardelean
cu 8 minute în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog la plug a utilizatorului Dinca Valerian
cu 10 minute în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog E noapte în mine... a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 1 oră în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog E noapte în mine... a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 1 oră în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog E noapte în mine... a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 1 oră în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog E noapte în mine... a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Marginean Liliana îi place postarea pe blog dar a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 2 ore în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un lan de trestii înfloreşte... a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Camelia Ardelean
cu 2 ore în urmă
Lui Marginean Liliana i-a plăcut discuţia Din Cuvânt, prin Cuvânt şi pentru Cuvânt a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 3 ore în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mă tem a utilizatorului Blăjan Ovidiu
cu 3 ore în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog la plug a utilizatorului Dinca Valerian
cu 3 ore în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dar a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 3 ore în urmă
Lui Vasile Grozav i-a plăcut discuţia Din Cuvânt, prin Cuvânt şi pentru Cuvânt a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 4 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În Epoca Luminilor difuze a utilizatorului gabriel cristea
cu 5 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog erudiție a utilizatorului Dinca Valerian
cu 5 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tramvaiul de lângă casă a utilizatorului Dinca Valerian
cu 5 ore în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ritual a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 5 ore în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În Epoca Luminilor difuze a utilizatorului gabriel cristea
cu 5 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor