vapoarele nu au sufletul sfâșiat când părăsesc portul
e mult până ating zarea și toate promisiunile intră la apă
pescărușii își întind poveștile la uscat
pe punte nu e loc pentru umbre
să fie clar
aici oamenii și rechinii sunt frați de cruce
nu mai vorbesc despre steaua de mare care mi-a dăruit atâta cer
încât am căutat o busolă
să știu încotro mă duce vântul

asta am aflat dintr-o carte veche pe zi ce trece o recitesc
și o așez la loc
hai să nu ne mințim și să recunoaștem că oceanul-tată
nu are simțul umorului
zadarnic îi trecem prin fața ochilor fel de fel de eclipse
nu s-a lăsat înduplecat niciodată 
a început să mă sperie poate așa e privirea lui
dar aș vrea să se încrunte mai puțin 
mai ales când îi măsor gândurile cu pasul pescărușilor

ce tare a fost imaginea unei florărese care plângea pe țărm
după buchetul de tuberoze pe care tocmai îl aruncase
în urma lui
sigur ar fi jelit mai puțin dacă ar fi păstrat măcar o petală
așa a crezut că scapă de blestem
dar a venit mânie mare peste ea
și s-a făcut noapte în toate scoicile deodată
a doua zi era tot acolo
căpătase un colț de pâine de la un necunoscut
care n-a întrebat-o de unde vine nici ce zi este
oricum habar nu avea

să fi trecut peste un deceniu de când știu toate acestea
am mai șlefuit câte ceva adică i-am șters cu nuferi tălpile femeii 
(și aceștia din altă întâmplare)
i-am spus că nu toate creioanele desenează la fel
nu cred că m-a ascultat
mi-ar fi fost dragă dacă nu mi-ar fi întors spatele
ca și cum ar fi spus lasă că de la tine am învățat să înot 
și uite cât de mic e acum vaporul ăla
de la bordul căruia se transmite
timpul probabil

Vizualizări: 50

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Nikol MerBreM pe Aprilie 13, 2019 la 12:48pm

Mi-a fost dor, m-am scufundat în lumea ta și mi-a fost bine! Uneori când văd câte un tablou, mă joc inaginându-mi că aș intra în el. De câte ori îți citesc poeziile, fac la fel! Mulțumesc pentru atâtea lumi!

Drag,

Nikol

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr (da Coza) pe Aprilie 7, 2019 la 12:55am

Doamne, câtă imaginație! Și ce imagini...

Comentariu publicat de gina zaharia pe Aprilie 5, 2019 la 1:28pm

Da Coza, să-mi fi citit mama prea mult din poveștile ei? :)))

Drag, 

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Aprilie 4, 2019 la 7:25pm

stea-de-mare 

Sunt sigur că ești reincarnarea Șeherezadei.

da Coza

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Aprilie 1, 2019 la 6:26am

Admirație, Gina!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Martie 31, 2019 la 2:00pm

Cine altcineva  putea să vegheze mai bine pe țărm decât o florăreasă care și-a aruncat florile ei de suflet, Sofi?! Păi pentru poezie cred că a făcut-o, altfel le-ar fi vândut măcar să nu mai aștepte și bucata aia de pâine! :))

Drag, 

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Martie 31, 2019 la 9:08am

Nostalgie, regret, visuri destrămate sau luate de valurile vaporului... Libertatea imaginației aduce prozo-poemul sentimental, simbolist, al florăresei, și numai, al celor ce rămân pe țărm.

O minunăție de poem!

Sofi

Comentariu publicat de gina zaharia pe Martie 30, 2019 la 4:33pm

Mulțumesc, Ana! Bucuroasă de trecerea ta!

Comentariu publicat de Ana Cîmpeanu pe Martie 30, 2019 la 3:56pm
Fantezie din plin, metafore frumoase! Am citit cu plăcere!

Insignă

Se încarcă...

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog pârâul dorului a lui gina zaharia
cu 14 minute în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pârâul dorului a utilizatorului gina zaharia
cu 14 minute în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Erezie de bronz a lui Costel Zăgan
cu 5 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 6 ore în urmă
Florica Munteanu-Cuc a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Seara cu ochi căprui a utilizatorului Laura H.
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Florica Munteanu-Cuc îi place postarea pe blog Seara cu ochi căprui a lui Laura H.
cu 7 ore în urmă
Florica Munteanu-Cuc a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cântec a utilizatorului Florica Munteanu-Cuc
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Înviere a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 10 ore în urmă
Florica Munteanu-Cuc i-a dăruit un cadou utilizatorului Nuta Craciun
cu 10 ore în urmă
Florica Munteanu-Cuc a lăsat un comentariu pentru Gheorghe A. Stroia
cu 10 ore în urmă
Florica Munteanu-Cuc i-a dăruit un cadou utilizatorului Elena Armenescu
cu 10 ore în urmă
Postare de log efectuată de Darie Giurgiu
cu 10 ore în urmă
Mihaela Suciu i-a dăruit un cadou utilizatorului Nuta Craciun
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Povestea fabulei a lui Ionel Mony Constantin
cu 13 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea fabulei a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Drumul robilor a lui Rădița Răpeanu
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Grădinarul poet a lui Costel Zăgan
cu 19 ore în urmă
Florica Munteanu-Cuc a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cântec a utilizatorului Florica Munteanu-Cuc
cu 20 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Urare a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 20 ore în urmă
Florica Munteanu-Cuc a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Spre Muntele Viu a utilizatorului Florica Munteanu-Cuc
cu 20 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor