ca o pătură stelară

[gina zaharia]

într-o seară ai strivit un greier
i-ai ucis cântecul și două-trei veri nesfârșite
multă vreme a zăcut la marginea drumului
l-aș fi îngropat în suflet
dar mormântul lui n-ar fi încăput niciodată
într-o muzică moartă

l-am plâns pe lună plină și dincolo de veneția l-am plâns
era singurul vrăjitor de pe pământ
care așeza nopțile în buchet
și le dăruia o grădină

din când în când
pe strada mea trece o trupă de greieri
dar ce păcat
niciunul nu știe să trăiască pe portativ
toate notele au rămas acolo
în praful care ne-a acoperit
ca o pătură stelară

[Tudor Cicu]

Acum, noi cititorii suntem ca Oedip dinaintea Sfinxului: întrezărim doar ce credem când adulmecăm în poezia ta o taină. Iar taina poate avea multe chipuri „în praful care ne-a acoperit/ca o pătură stelară”. Se simte melancolia din poezia ta, ale căror versuri finale sunt ca o pădure pictată de Andreescu. Mi-a plăcut.

[Sofia Sincă]

A ucide un gând, un vis, un greiere... înseamnă să-ți reprimi sentimente, apoi să ajungi la o împăcare cu sine. Sau poate cineva a trădat.

Un poem meditativ, ale căror concluzii le vor extrage cititorii.

Am citit și am apreciat,

Sofi