Darurile lui Luca 

            “Şi s-au deschis ochii lor 
             şi L-au cunoscut şi El S-a făcut nevăzut de ei. 
             Şi au zis unul către altul: 
             „Oare, nu ardea în noi inima noastră, 
             când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile?“ (Lc. 24,13-32). 
                                    „Numai Luca este cu mine“ ~ Apostolul Pavel
 


Un doctor preaiubit, o binecuvântare, 
un gânditor şi iscusit pictor, 
vorbitor de greacă, 
cu păr sârmos, cu faţa albă şi barbă puțină, 
necăsătorit, fără copii, 
o viaţă a servit Domnului, 
unul din cei “Şaptezeci de ucenici”, 
ajutor de nădejde al Apostolului Neamurilor. 

Dincolo de toate astea, în trecere, 
ne-a lăsat o evanghelie, o carte - “Faptele Apostolilor” - 
și primele icoane, albite de-atingeri, 
pictate în ceară şi-apoi în culori 
ale “Arătătoarei drumului” şi-ale sfinţilor, 
dar cea mai de preţ comoară a fost desăvărşirea, 
o ardere a inimii, 
acea vibraţe a undei în armonie, 
o nouă înţelegere asupra vieţii, 
pentru că, în esenţă, 
orice creştere este sporirea dragostei. 

Prin el, sub cerul vast, continuă să înflorească 
seminţele iubirii sădite-n fiecare, 
în spaţiul sacru-al inimii. 
Prin el, răsfoim în lumina emoţiei, 
pagină cu pagină, 
dincolo de vis, cele mai frumoase pilde. 

Prin el, evanghelistul Luca! 

Vizualizări: 63

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Noiembrie 28, 2013 la 11:49am

Multumesc, Angelina.

Cu drag!

Comentariu publicat de Nădejde Angelina pe Noiembrie 27, 2013 la 12:51pm

Preţuire!

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Noiembrie 27, 2013 la 12:48pm

Multumesc, Sory.

Cu pretuire!

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Noiembrie 27, 2013 la 12:48pm

Multumesc, da Coza.

Cu respect!

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Noiembrie 27, 2013 la 12:47pm

Multumesc, Mihaela. 

Cu respect!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Noiembrie 27, 2013 la 9:47am

O lecţie atractivă de religie.

Am citit cu plăcere, Sofy!

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Noiembrie 27, 2013 la 1:33am

Emoția e redată prea prozaic.

da Coza

Comentariu publicat de Mihaela Roxana Boboc pe Noiembrie 26, 2013 la 11:56pm

Apreciez subiectul, cunoscând biografia celui care se spune că a pictat prima icoană a Maicii Domnului, dar nu văd poezia. Ar putea fi o documentare frumoasă, o istorisire reală...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dor adâncit a utilizatorului Dinca Valerian
cu 26 minute în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog dor adâncit a lui Dinca Valerian
cu 31 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Inutil a utilizatorului Mariana Bilic
cu 33 minute în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Inutil a lui Mariana Bilic
cu 36 minute în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog dor adâncit a lui Dinca Valerian
cu 39 minute în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dor adâncit a utilizatorului Dinca Valerian
cu 39 minute în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dor adâncit a utilizatorului Dinca Valerian
cu 41 minute în urmă
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog Atunci iubești! a lui Manuela Munteanu
cu 54 minute în urmă
Postare de log efectuată de Mariana Bilic
cu 1 oră în urmă
Dacu a adăugat o discuţie la grupul
cu 2 ore în urmă
Mihaela Claudia a contribuit cu răspunsuri la discuţia Stelele visează a utilizatorului Ada Nemescu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Licitație (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Ada Nemescu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Stelele visează a utilizatorului Ada Nemescu
cu 3 ore în urmă
Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 3 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cu poezia înainte! a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Cu poezia înainte! a lui BOTICI GABRIELA
cu 4 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia Mioriței a utilizatorului Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia Mioriței a lui Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Mihaela Claudia a contribuit cu răspunsuri la discuţia Stelele visează a utilizatorului Ada Nemescu
cu 4 ore în urmă
Lui Dacu i-a plăcut grupul RELIGIE ȘI SPIRITUALITATE al lui Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor