Sunt norul alb,
un pui de-albastru cer,
ce-ţi fură gândul minţii
şi-ţi dăruieşte o clipă eternă, privitorule.
Uiţi că lumea există şi te pierzi
în negândire, te vezi alături de mine
şi împreună suntem miliardele de fotoni ce-ti creeaza viaţa.
"Prizonieri voluntari" ai clepsidrei şi magnificei senzaţie de a fi.
Atunci, distanţa dintre mine si tine dispare.
Pentru un moment tu, omul şi eu albul norişor,
ce-ţi încantă zglobiu privirea, furându-te din lumea ta,
din labirintul Ego-ului şi falsei identitaţi,
suntem "unul" şi meru acelaşi, "Eu".
Fericirea pe care o experimentezi,
nu este doar a ta şi-ţi dai seama, pentru că privindu-mă,
mă transform, dând formă gandurilor tale.
Dacă privirile ni se-ntâlnesc şi te gandeşti la a ta iubită,
pe tabloul cerului mă brodez pe dată, într-o imensă, inimioară albă.
Astfel, renaştem împreună în versuri şi cântece, pe magnifica muzică de liră, a ingerilor.
Dar mintea te trage de mâneca! Îti spune:
- Destul, tu nu vezi că visezi? Lasă albastrul cer, la ce-ţi trebuie ţie nemurirea?
Ai văzut să trăiască cineva, veşnic?
Îţi afunzi tăcut mâinile în buzunare, te simţi ca după un duş rece şi-ţi spui în gând:
N-a fost real ce am văzut! Doar nebunii visează!
Apoi, pleci mai departe, reluându-ţi iluzia vieţii, pierzând clipa eternă, rămâi sclavul gravitaţiei...
O lacrimă, îţi naşte norisorul alb,
sub formă de picătură jucăuşă, transparentă de rouă,
tu, o calci în picioare, nu simţi când o ucizi şi păşeşti nepăsător mai departe...
Norisorul, te simte, îţi zâmbeste si spune: Te inteleg şi te iubesc! Am fost şi eu ca tine şi am trăit fără să ridic ochii, zeci de vieţi, doar cu capul plecat...
Dar nu te părăseste, mereu e acolo, lampă albă de lumină şi te veghează.
Îti strigă-n vânt, în ploi, în aripile păsărilor şi uneori îţi ninge, asteptând momentul când mintea-ţi obosită va merge din nou la culcare, ca să-ţi şoptească apoi : Priveste-mă , eu sunt Tu şi am să-ţi adun tot atâţia norişori albi, încât pe cer să-ţi ţes cu abur cald, cuvantul Luminii, doar pentru tine. Să vezi, pe fondul infinitului albastru scris, cuvântul magic te iubesc...
Asta astept de la tine,
o privire !
Eu doar pentru tine exist
şi împreună am creat, divinul.
Adaugă un comentariu
Mulţumesc Mihaela! E bun şi Ego-ul la ceva.. fără el nu ne-am putea privi în oglindă:))
Cu drag,
Mulţumesc frumos Goga GR Constantin!
cu stima şi prietenie,
Nuţa, Mulţumesc frumos de semn şi comentariu!
Cu admiraţie,
Gabriela, mulţumesc din suflet!
Cu drag,
Norisorule, te-ai metamorfozat in poezie. Frumos!
Fericirea pe care o experimentezi,
nu este doar a ta şi-ţi dai seama, pentru că privindu-mă,
mă transform, dând formă gandurilor tale.
FONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
ADA NEMESCU - poetă
MIHAELA POPA - poetă
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE