În pietrele uitării am dăltuit povești
Am desenat și vise, secrete am închis
Deși te strig într-una știind că nu mai ești
Rămâi o filă albă, așa cum ai decis.
Eternul Rac al bolții, ascuns după un nor
Împrăștiat de vânturi, haotic și hai hui
Când noaptea se ridică în lumile ce dor
Ce-i va rămàne-n suflet, să fie doar al lui ?
Ai încercat adesea să porți stindardul sus
Să lupți pentru idei din cele îndrăznețe,
Să râzi cu ochii-n soare dar n-a fost de ajuns,
Hâda pândea la colțuri ca să îți dea binețe.
Te văd în depărtare, cu umerii de lut
Zidîndu-ți drum albastru pe albele cărări
Șuvița de pe frunte zburlită în saluț,
Pe neștiute valuri pornești în explorăŕi
Vom trage toți obloane pe crunta-ne durere
Vom plânge să se‐audă în cele trei abisuri
Dar încă și de-acolo tu ne vei da putere,
Iubirea ne unește în mii de Universuri.
( omagiu fratelui meu )
Adaugă un comentariu
~Când noaptea se ridică în lumile ce dor
Ce-i va rămàne-n suflet, să fie doar al lui ?~ MOnica, ai scris cu măiestrie, ” deci, ” noaptea se ridică” - noaptea e noapte, dar, să nu ignorăm noaptea, că acolo - acolo în noapte vânturile se mișcă mai ceva ca vulcanii, se mișcă mai dihai ca zilele, - dar ce este și ziua decât un foșnet de iarbă? decât o nimica toată, iar ” ce rîmâne-n suflet” e adus de nopțile ridicătoare de lumi ascunse în umbra vieții ... Superb! Mă inspiră! Am citit cu mult drag!
Frumos!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
***
Pentru anul în curs au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 700 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Gabriela Raucă - 600 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE