Pasager al cerului

[Monica Pester]

Să nu-ți fie teamă, spuse pădurea

Când noaptea se lasă peste copaci

Și negrul se-ntinde, nu-l taie securea

Locul se umple, tu, mai bine, taci

În vale, un susur veghează atent

E-un râu parc-oniric, spumă curată

Ce vine din munte într-un torent

Cu apă sfințită și-adânc luminată

Te afli deja într-o lume, ne-lume

Cu vise reale și arbori giganți

În țara poveștilor de prin albume

Desene pe lemne, vândute-n talanți

Dar vrei să te-ntorci, cerul te-așteaptă

Ești doar pasager pe Calea Lactee

Și-n toată această cărare-nțeleaptă

Ai viața ta, ce-o numești epopee.

[petrut dan]

Cred că ideile acestui poem le-ai exprima mai bine în formă liberă, așa simt un fel de constrângere ce-i mai taie din aripi, cu drag!

[Maria Mitea]

 

Monica,  ne dai ”  spumă curată” ,   un poem ” creme de la creme” , 

”Te afli deja într-o lume, ne-lume” - asta este ce trasnite poemul, ” o lume ne-lume” - poetul de-acolo ne aduce și nouă bunătățuri, visare și zbor prin inițierea acestei conversații intime cu pădurea ... :)

Frumos poemul ca o evadare! 

[Monica Pester]

Mulțumesc frumos, Mîĥaeĺa dragă!

[Mihaela Popa]

frumos, Monica!

[Monica Pester]

Cu adevărat vorbiți, d-le Stănescu Și vă mulțumesc pentru interpretare !

[Stanescu Valentin]

Doamnă Monica Pester, vă mulţumesc pentru acestă călătorie de poveste. Sunt sigur că vă adresaţi copilului din Dumneavoastră îngrozit de tot ce a experimentat între lumină şi întuneric şi a rămas ascuns în urmă. Cu el o mai rezolvaţi cumva dar copilului matur de acum ce poveşti i-ar spune copilul de altădată? Şi pe mine mă ceartă de multe ori un copil când vă surprinde că mă urc pe pereţi fără plasă de siguranţă!

[Mihai Katin]

Dar vrei să te-ntorci, cerul te-așteaptă

Ești doar pasager pe Calea Lactee

Și-n toată această cărare-nțeleaptă

Ai viața ta, ce-o numești epopee.     magistrala  deschidere spre  satiul  fara limite acolo  unde  nu-i  asa doar  sufletele  pasesc  ...cu  pretuire