De-a roata-acestei lumi

[gabriel cristea]

Adoarme pruncul lunii;
Și,-n stoluri lungi, chitara pătrunde miezul nopții,
ciupind aievea jarul incandescent și nud.
Stau carele-mpietrite în jurul unei vetre - dumbrava se desface, miroase vântu-a crud!

Nechează-un mânz sub sălcii,
țintat de-o stea fugară
- încearcă cu copita penumbra-i dusă-n val; Și apa se-nfioară!

Dorm ostenite-n tufe țigăncile focoase, cu-amanții lor ochioși;
Ah, cum topește luna cocoșii ei de aur prin frunze înstelate și arbori rămuroși…

Brăzdează-n hău comete,
precum scântei din jaruri se zămislesc și pier;
Dar pruncul, pus în coșul răchitei selenare,
visează, dus departe, nomadul său mister.
Călări se strâng în juru-i albastre ursitoare;
Și focu-și plimbă șatra de-a roata-acestei lumi.

Obscure siluete de arbori senectuți înclină umbre nalte spre apele de-aval;
Un clinchet se răscoală, și clopoței de vânt își licăresc alama...
E timpul ireal!

Cu ochiul ei fosforic, o bufnă sfredelește adâncuri care fierb;
Și sub sfârșirea nopții, se-ngână surd chitara,
aidoma felinei pe urmele de cerb...

[Maria Mitea]

Gabriel, un poem finuț ”Adoarme pruncul lunii;
Și,-n stoluri lungi, chitara pătrunde miezul nopții,”

încep delicat, gentil, 

duci cititorul într-un spectacol de vis, mirag!

Iar ultima strofă  transmite o stare de Apogeu,

”Cu ochiul ei fosforic, o bufnă sfredelește adâncuri care fierb;
Și sub sfârșirea nopții, se-ngână surd chitara,
aidoma felinei pe urmele de cerb... ”

Este ca o Simfonie,  o Operă poetică, îmi aduce aminte de Cheaikovski, Stravinsky, Prokofievff ... nu știu poate ai scris ascultând  muzica, da ai aici ceva sublim ... 

[Ada Nemescu]

Doamne, ce frumos... mi-a mers la suflet, au curs emoții prin vene...  pictural!

cu sinceritate, aDa