Ești primăvară, femeie, nu m-am îndoit nicicând de asta,

dar parcă astăzi privirea îți strălucește mai mult,

ca și cum soarele s-ar juca de-a răsăritul pe chipul tău,

și nu, nu e joc,

o explozie de culori îți strigă numele.

Ești regină, femeie, angelică și puternică,

încrezătoare, iubită și specială,

dar, mai ales, înțeleaptă!

 

Tu știi cum se răsădesc florile în deșert,

cum se domesticesc lupii în mijlocul iernii

și ce liberi sunt prizonierii din imaginile sferice,

la fel de bine cum joci roluri noi printre zodii străine,

strângându-ți la piept pruncii,

povestindu-le despre adevăr și lumină,

despre marea care trimite cerului ploi pentru lumea ta,

lumea adunată în broboada bunicii

cu griji și bucurii de tot felul.

 

Nu te-am auzit întrebându-te dacă pâinea de mâine va rumeni pământul

și de ce nopțile îți veghează sufletul ca o stâncă

adormită în flori-de-colț,

nici dacă așteptarea își spală cămașa în sălbăticie.

Ai învățat să fixezi ceasul după ultima eclipsă de soare,

de aceea te cred, minune,

niciodată n-ai întârziat în tabloul acela

în care ți-ai încorsetat visele,

niciodată!

 

 

* Primăvară senină tuturor!

Vizualizări: 86

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de gina zaharia pe Martie 6, 2023 la 7:20pm

Îmbrățișări, Mihaela!

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Martie 4, 2023 la 11:17am

Gina, o explozie de frumusețe poemul tău, magic!

Primăvară frumoasă și ție, draga noastră!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Martie 1, 2023 la 10:42am

Mă răsfățați, dle Stănescu Valentin! Vă mulțumesc!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Martie 1, 2023 la 10:41am

Vă mulțumesc, dle Dincă Valerian!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Martie 1, 2023 la 10:41am

Mulțumesc, Ada! Primăvara să-ți fie magică!

Comentariu publicat de Stanescu Valentin pe Februarie 28, 2023 la 10:28pm

Cred că niciun Bărbat nu ar fi scris aşa un poem superb! Felicitări Femeii creatoare de cuvânt din tine!

Comentariu publicat de Dinca Valerian pe Februarie 28, 2023 la 8:36pm

Un dar de Martisor intr-o zicere aleasa. Am citit cu placere

Comentariu publicat de Ada Nemescu pe Februarie 28, 2023 la 7:39pm

O odă închinată femeii, de o femeie frumoasă, talentată, harnică... 

am citit și am primit în dar versurile cu toată bucuria  - La mulți ani de Mărțișor! 💚

aDa, Primăvară în suflet, zi de zi...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Pictograma profiluluiFloare Arbore şi Ada Nemescu s-au alăturat la grupul utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 28 secunde în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în grupul RELIGIE ȘI SPIRITUALITATE al utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 36 secunde în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Din haos a utilizatorului Monica Pester
cu 3 minute în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog inima mea se oprește aici, în sufletul muntelui a lui Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 4 minute în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog O lavă de stele prin vene a lui Ada Nemescu
cu 5 minute în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog O lavă de stele prin vene a lui Ada Nemescu
cu 5 minute în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eminescu a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 7 minute în urmă
Lui Ada Nemescu i-a plăcut grupul RELIGIE ȘI SPIRITUALITATE al lui Vasilisia Lazăr
cu 8 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a postat un grup
cu 21 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Taraba cu minuni a utilizatorului Ada Nemescu
cu 24 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Taraba cu minuni a utilizatorului Ada Nemescu
cu 32 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Taraba cu minuni a utilizatorului Ada Nemescu
cu 33 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Taraba cu minuni a utilizatorului Ada Nemescu
cu 34 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rugă cu plete a utilizatorului bolache alexandru
cu 39 minute în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog rugă cu plete a lui bolache alexandru
cu 47 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Licitație (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Licitație (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Regăsire a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rugă cu plete a utilizatorului bolache alexandru
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Regăsire a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor